Israel. Directorul NSO Group, producătorul softului de spionaj Pegasus, s-a retras din funcție

Via: rfi.ro

Pe lângă anunțul făcut la sfârșitul săptămânii cu privire la retragerea lui Hulio din funcția de director executiv, compania privată îndatorată a mai spus că va concentra vânzările către țările care fac parte din alianța NATO.

În luna iulie a anului trecut, o investigație a unor jurnaliști din mai multe țări a dezvăluit faptul că programul de spionaj Pegasus a fost vândut către guvernele din întreaga lume și a fost folosit împotriva activiștilor pentru drepturile omului, politicienilor, reporterilor și altor persoane.

Yaron Shohat, șeful operațiunilor companiei, va „prelua conducerea” și se va ocupa de procesul de reorganizare, potrivit unui purtător de cuvânt al grupului.

NSO Group is going to sack 100 employees and Shalev Hulio steps down as CEO, in order to “adjust itself to challenges”.
Aah, the challenges of getting caught over and over enabling surveillance of activists, journalists and political opposition. https://t.co/rqV2XknUi6

— nex (@botherder) August 21, 2022

Colaborare cu NATO

Procesul de reorganizare „va analiza toate aspectele afacerii, inclusiv eficientizarea operațiunilor pentru a se asigura că NSO rămâne una dintre cele mai importante companii de informații cibernetice de înaltă tehnologie din lume, concentrându-se pe țările membre NATO”, făcând trimitere la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, o alianță politică și militară, formată din 30 de membri.

Programul de spionaj Pegasus este folosit pentru a infiltra telefoane mobile și a obține informații sau pentru a activa camere sau microfoane.

NSO Group susține că programul este vândut doar agențiilor guvernamentale pentru a găsi criminali sau teroriști, iar vânzările necesită aprobarea guvernului israelian.

De asemenea, a subliniat că, din moment ce vânzările internaționale sunt aprobate de Ministerul Apărării din Israel, nu controlează modul în care clienții folosesc programul Pegasus.

Documente judiciare

Compania era deja înglodată în datorii înainte de izbucnirea scandalului de spionaj care a determinat Statele Unite să interzică NSO.

Documente judiciare dintr-o dispută în care au fost implicați NSO, creditorii săi și Berkeley Research Group – acționari majoritari ai companiei-mamă a NSO – sugerează faptul că investitorii au încercat să convingă NSO să continue să vândă programul Pegasus în țările cu „risc ridicat”, cu un istoric îndoielnic în ceea ce privește drepturile omului, pentru a menține veniturile.

Dar Berkeley Research a cerut oprirea vânzărilor suspecte fără mai multe analize interne, invocând „nevoia absoluta ca [NSO] să rezolve problemele de bază”, care au dus la interzicerea companiei în SUA.

Hulio, unul dintre cofondatorii companiei, a precizat într-o declarație a NSO că firma „se reorganizează pentru a se pregăti pentru următoarea etapă de dezvoltare”.

Acesta a spus că Shohat este „alegerea potrivită” și că tehnologia NSO „continuă să contribuie la salvarea vieților din întreaga lume”.

Cu toate acestea, dezvăluiri despre modul de folosire a programului de spionaj Pegasus continuă să apară.

La sfârșitul lunii iulie, Comisia Europeană – organul executiv al UE de la Bruxelles – a declarat că a descoperit indicii potrivit cărora programul de spionaj ar fi fost folosit pentru a monitoriza telefoanele unora dintre înalții oficiali ai Comisiei.

De asemenea, luna trecută, un grup internațional pentru drepturile digitale a declarat că zeci de activiști thailandezi pentru democrație ar fi fost spionați prin programul Pegasus în timpul amplelor proteste antiguvernamentale.

Citește articolul pe rfi.ro