Kosovo a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană

Via: rfi.ro

Cererea a fost transmisă la Praga preşedinţiei cehe a Consiliului Uniunii Europene. ”Nu vrem (să aderăm la UE) pe uşa din spate, nu vrem proceduri rapide. Dorim să construim UE în ţara noastră cu poporul nostru”, a spus Kurti, potrivit Reuters, după ce a înmânat cererea ministrului ceh pentru afaceri europene, Mikulas Bek.

”Credem cu convingere că viitorul european este singura cale de rezolvare a problemelor în regiune, fie că sunt economice, sociale sau politice”, a afirmat la rândul său oficialul ceh.

Există, însă, o problemă importantă: cinci state membre ale UE – Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania – nu recunosc independenţa pe care această provincie sârbă şi-a proclamat-o în 2008, ceea ce îi îngreunează demersul de a obţine statutul de candidată.

Ministrul sârb de externe Ivica Dacic a descris anunţul Kosovo drept o mişcare de marketing politic făcută de Pristina.

Cum vor aborda oficialii europeni cererea înaintată de Kosovo revine preşedinţiei cehe a Consiliului UE să răspundă, dar rămâne de văzut dacă va fi lansată o procedură sau dacă va fi nevoie să se aştepte schimbarea preşedinţiei Consiliului UE, care va fi preluată pe 1 ianuarie de Suedia, a adăugat ministrul sârb, citat de agenţia Tanjug.

Citește articolul pe rfi.ro