Mâna lungă a regimului Erdogan nu ajunge și în România

Via: rfi.ro

Până seara, situația s-a lămurit. Profesoara Bușra Zeynep Șen a ajuns în fața instanței, care a respins imediat cererea înaintată Bucureștiului de autoritățile de la Ankara. A respins-o ”de pe scaun”, cum se spune în jargonul juridic, atunci când este vorba despre cazuri atât de evidente, încât nu mai necesită cine știe ce deliberări.

De altfel, toate părțile implicate în proces – avocat, procuror și judecător – s-au situat pe aceeași linie: profesoara, care este căsătorită cu un cetățean român și are drept legal de ședere în România, trebuie protejată și nu poate fi extrădată în țara natală. Acolo unde este acuzată că ar face parte dintr-o organizație teroristă – o acuzație des întâlnită în Turcia de azi, cu care conducătorul autoritar Recep Tayip Erdogan obișnuiește să-și înfunde opozanții, reali sau imaginari.

În sistemul judiciar turc, o acuzație de apartenență la o organizație teroristă îl poate pune pe subiect în situația de a petrece un timp îndelungat în închisoare, înainte de a da ochii cu un judecător – și oricum soarta îi este pecetluită.

Mulți dintre cei care se simțeau cumva amenințați au părăsit Turcia, în ultimii ani, cu precădere după încercarea de lovitură de stat din 2016. Iar mâna lungă a regimului lui Erdogan încearcă să-i ajungă, oriunde s-ar afla, trimițând autorităților cereri de extrădare. Pentru că oricine i se opune lui Erdogan este, în principiu, un terorist.

În unele țări, merge – cum s-a întâmplat în Republica Moldova unde, într-o dimineață, în timpul guvernului oligarhului Plahotniuc, un grup de profesori de la liceul turc a fost făcut pachet și trimis în Turcia, fără judecată. Acolo, mai mult ca sigur, nefericiții au fost aruncați în închisori din care nu se știe când vor mai ieși. Tatăl profesoarei de la București, profesor la acel liceu, a avut norocul să scape, iar acum este vânat în întreaga lume.

Țări cu sisteme juridice slabe, cu instanțe aflate sub control politic și cu oameni politici dependenți de banii Turciei, cedează presiunilor Ankarei. Cum ar fi Kosovo, Serbia sau Moldova, ca să ne referim la unele din regiune. Turcia este o putere influentă și sponsorizează numeroase proiecte extrem de atractive pentru politicieni.

România nu se află în această categorie. Decizia de ieri – și este a doua de acest fel – arată că România pune preț pe respectarea drepturilor omului. Ceea ce este o veste bună și pentru cetățenii proprii.

Să nu uităm că instanța a reținut faptul că extrădarea a fost cerută din motive politice și sociale, ceea ce încalcă drepturile omului. Mesajul este clar: Turcia rămâne o țară prietenă și aliată în cadrul NATO, dar România rămâne atașată valorilor europene. De altfel, niciun stat membru al Uniunii nu a răspuns unor cereri de acest fel dinspre Ankara.

Și, în final, ar mai fi două lucruri de spus. Primul: că Turcia, care are o problemă reală cu terorismul islamic, își decredibilizează propria luptă legitimă tocmai prin politizarea ei.

Și al doilea: că este de remarcat reacția promptă a presei din România, care a urmărit cazul și a arătat că este atentă la chestiuni privitoare la drepturile omului.

Citește articolul pe rfi.ro