Marea Britanie lansează o monedă comemorativă pentru a marca Brexitul

Via: Newmoney.ro

O monedă comemorativă care marchează ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost prezentată de ministrul Finanțelor din Marea Britanie, Sajid Javid. Pe moneda de 50 de pence este inscripționat următorul mesaj: „Pace, prosperitate și prietenie cu toate națiunile”, precum și data de 31 ianuarie, scrie CNN.

Aproximativ 3 milioane de astfel de monede vor intra în circulație începând de vineri, urmând ca alte 7 milioane să intre pe piață mai târziu în acest an. În luna octombrie, Trezoreria a confirmat pentru CNN faptul că Monetăria Regală a Regatului Unit a încetat să mai facă un lot de monede comemorative, care aveau inscripționată data de 31 octombrie 2019 – data prevăzută pentru ieșirea Regatului Unit,amânată ulterior pentru 31 ianuarie.

”Retragerea din Uniunea Europeană este un punct de cotitură în istoria noastră şi această monedă marchează începutul acestui nou capitol”, a declarat ministrul britanic de finanţe Sajid Javid. Ministerul britanic de Finanţe stabilise iniţial ca noua monedă de 50 de pence să fie inscripţionată cu 29 martie 2019, data iniţială la care fusese prevăzut Brexitul înainte ca disputele dintre susţinătorii şi adversarii ieşirii din UE să conducă la amânarea acestuia.

Decizia ministerului a fost apoi ca moneda să fie inscripţionată cu 31 octombrie 2019, noua dată a Brexitului, iar circa un milion de monede erau deja realizate până la acea dată. Dar aceleaşi dispute au condus la încă o amânare a ieşirii din UE, astfel că acele monede au fost topite. În final victoria taberei conservatoare pro-Brexit a premierului Boris Johnson la alegerile anticipate din decembrie nu a mai permis nicio altă amânare, astfel că pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit părăseşte blocul comunitar.

    Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European. După 47 de ani, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în 31 ianuarie.

    400.000 de români pot obţine statutul de rezident permanent

    Statutul cetăţenilor români din Regatul Unit rămâne sub incidenţa aceloraşi reguli care au fost stabilite de către guvernele precedente, a declarat vineri pentru Agerpres ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, după alegerile parlamentare anticipate desfăşurate cu o zi înainte în Marea Britanie.

    Aproape 400.000 de români s-au înregistrat până acum pentru statutul de rezident permanent (settled status) sau pentru statutul de pre-rezident (Pre-Settled Status), un număr impresionant, potrivit diplomatului.

    Până acum nu au fost semnalate dificultăţi în procesul de înregistrare a cetăţenilor români pentru reglementarea şederii lor în Regatul Unit.

    ”Dacă vor exista, eu îi invit pe cei care se confruntă cu anumite situaţii să ne semnaleze şi vom rezolva acest lucru prin dialog cu autorităţile britanice”, a spus Dan Mihalache, îndemnând la calm şi la urmarea procedurilor legale care au fost stabilite de autorităţile britanice.

    Două categorii de drepturi post-Brexit

    Există două tipuri de statut pentru cetăţenii europeni din Regatul Unit după Brexit, în funcţie de perioada de şedere continuă petrecută în Marea Britanie.

    Primul tip îl reprezintă statutul de rezident (Settled Status), iar cetăţenii europeni care au avut reşedinţa în Marea Britanie pentru 5 ani de zile consecutivi sau mai mult vor fi eligibili pentru acest statut.

    Cei care obţin acest statut îşi vor păstra aceleaşi drepturi pe care le au şi în prezent: dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic şi cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii pe o perioadă nelimitată.