Ministrul de Externe: Nu există cetăţeni români afectaţi de atacul cu rachete lansate de Iran

Via: rfi.ro

ACTUALIZARE: Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat că militarii români nu au fost afectaţi de atacul iranian. “Militarii români care executau misiuni de instruire şi consiliere în Irak nu au fost afectaţi de atacurile recente cu rachete efectuate de Iran asupra bazelor militare folosite de Armata SUA în Irak”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

………………………………………………….

“Având în vedere că o serie de rachete au vizat şi regiunea Erbil, unde se găseşte o comunitate de aproximativ 180 de cetăţeni români, prin Consulatul General al României de la Erbil, am confirmat faptul că cetăţenii români nu sunt afectaţi de aceste evoluţii”, a precizat el.

Comandamentul militar irakian a anunţat miercuri că 22 de rachete iraniene au căzut asupra a două baze militare de pe teritoriul Irakului “fără a face victime printre forţele irakiene”. A fost vorba despre o ripostă a Iranului împotriva intereselor SUA, care l-au ucis vineri pe generalul iranian Qassem Soleimani, a informat AFP.

Potrivit lui Aurescu, “militarii români care fac parte din coaliţia împotriva Daesh nu au fost afectaţi de aceste atacuri”.

“Am constatat o serie de evoluţii îngrijorătoare şi o escaladare a tensiunilor – promisiuni ferme de retaliere directă sau prin intermediul unor proxies (terţe părţi – n.r.). De asemenea, am văzut noi atacuri asupra facilităţilor coaliţiei anti-Daesh, care acţionează în Irak”, a afirmat şeful diplomaţiei române.

Totodată, el a amintit rezoluţia pe care parlamentul irakian a adoptat-o pentru a cere părăsirea de către forţele militare străine a teritoriului irakian, “ceea ce însă nu contribuie la o detensionare a situaţiei, mai ales având în vedere că forţele coaliţiei împotriva Daesh au ca scop antrenarea militarilor irakieni pentru a răspunde provocării pe care o reprezintă statul islamic”.

“În egală măsură am constatat o declaraţie a Iranului prin care îşi dezangajează pe mai departe participarea la Acordul Cuprinzător privind Pactul Nuclear, ceea ce, de asemenea, nu contribuie la o evoluţie pozitivă în acest dosar”, a punctat el.

În acest context, a afirmat ministrul de Externe, “atacul cu rachete ale Iranului asupra bazelor din Irak care găzduiesc militari americani şi ai coaliţiei împotriva Daesh nu contribuie în niciun caz şi în niciun fel la reducerea tensiunilor în Irak şi în regiune, ci, dimpotrivă, poate duce la o deteriorare suplimentară a situaţiei de securitate din Irak şi din vecinătate”.

“E vorba despre o posibilă deteriorare severă a acestei situaţii. Prin urmare, România reiterează ferm apelul său la de-escaladare”, a subliniat Bogdan Aurescu.

Citește articolul pe rfi.ro