Ministrul grec pentru migrație și azil Notis Mitarachi la București: “Absența României și a Bulgariei este un handicap pentru spațiul...

Via: rfi.ro

Absenţa României şi a Bulgariei este un handicap pentru spaţiul Schengen însuşi”, a declarat la Bucureşti, ministrul grec pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi. Ministrul grec a lansat săptămâna trecută o iniţiativă de susţinere a aderării României şi Bulgariei la zona de liberă circulaţie a Uniunii Europene. El a fost deja în Austria, unde s-a întâlnit cu cancelarul Karl Nehammer și cu ministrul de Interne Gerhard Karner iar marți a făcut o vizita la Sofia. Mitarachi a precizat și că urmează o întalnire cu omologul său olandez în curand. Acest tur de forță diplomatic al autorităților elene are ca scop obținerea sprijinului pentru primirea României și Bulgariei în Schengen, după ce Austria s-a împotrivit la Consiliul JAI din 8 decembrie 2022.

Oficialul elen a motivat lansarea acestei iniţiative de către Grecia în primul rând prin faptul că România şi Bulgaria merită aderarea la spaţiul Schengen, întrucât “au îndeplinit toate condiţiile, au respectat pe deplin acquis-ul Schengen”. În al doilea rând, el a subliniat că în lupta cu migraţia ilegală este necesar “să avem mai multă, nu mai puţină Europă” şi, în al treilea rând, a arătat că acest lucru este, de asemenea, important pentru Grecia, “pentru industria turistică, pentru cooperarea economică bilaterală”.

Ministrul grec a declarat pentru Agerpres că “este foarte dificil în acest stadiu să avansăm un calendar, dar sper să rezolvăm criza în anul 2023”. In plus, oficialul a precizat că speră ca la Stockholm, la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne de la sfârşitul lunii, să poată face un anunţ privind paşii făcuţi până în prezent. Întrebat ce a ar însemna un eşec al aderării României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulație, ministrul grec pentru migraţie şi azil a spus că ar fi ceva foarte negativ chiar pentru zona Schengen.

Interviul integral poate fi citit aici: https://www.agerpres.ro/romania-in-lume/2023/01/18/interviu-ministrul-gr…

Citește articolul pe rfi.ro