Ministrul Mediului contestă strategia CE pentru păduri. Eco-Civica: ”O decizie pripită”

Via: rfi.ro

Strategia propusă de CE privind pădurile presupune între altele plantarea a trei miliarde de copaci în UE, până în 2030.

De asemenea, documentul prevede o conservare îmbunătățită a pădurilor, prin acordarea de despăgubiri proprietarilor care nu au voie să-și exploateze suprafețele forestiere.

Vicepreședintele Eco-Civica Dan Trifu spune la RFI că demersul lui Tanczos Barna trebuia gândit mai bine: ”Pare un pic pripit acest act de semnare. Era bine ca domnul ministru să se consulte totuși și cu celelalte părți din România și să găsim împreună o soluție cât mai avantajoasă pentru statul român, dar în primul rând pentru mediul din România”.

Ministrul Mediului la RFI: Urșii rup gardurile electrice, trebuie să intervenim. Recensământul, gata anul acesta

Peisajul din două zone ale Munților Făgăraș este ”șocant”. Fundația Conservation Carpathia reîmpădurește 100 ha

Dan Trifu afirmă că ”statele semnatare sunt în principal state care nu prea doresc conservarea pădurilor, doresc o funcție mai mult economică, decât una de protecție ecologică, așa cum ar fi normal, dar în urma schimbărilor climatice extrem-extrem de agresive, pe care le vedem în toate țările UE, inclusiv ați văzut dezastrul din jurul Roșiei Montane, este clar că UE gândește cu totul altfel și are o gândire mult mai avansată decât statele care în general se bazau pe exploatarea pădurilor în scop comercial”.

Citește articolul pe rfi.ro