Moțiunea depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății a fost respinsă

Via: rfi.ro

Deputații au respins moțiunea simplă inițiată de 109 deputați PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Au fost 140 de voturi pentru, 161 contra, o abținere, iar doi parlamentari nu au votat.

Moțiunea a fost primul test în Parlament, după învestirea Guvernului, pentru actuala majoritate parlamentară. Deși o moțiune simplă, chiar dacă este adoptată, nu produce efecte juridice, pentru Coaliție a fost importantă mobilizarea parlamentarilor astfel încât demersul opoziției să fie respins.

Moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 social-democraţi, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni. În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.

Citește articolul pe rfi.ro