Nicolae Ciucă: Dorim să demarăm împreună cu sistemul bancar un program de educaţie antreprenorială

Via: Newmoney.ro

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la consultările cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor că la nivelul Guvernului va fi creată o structură interministerială de dialog cu sistemul bancar, în subordinea prim-ministrului, având printre obiective demararea unui program de educaţie antreprenorială, de business, de lucru cu băncile, prin care oamenii de afaceri români să înţeleagă şi să acceseze oportunităţile de dezvoltare oferite de accesul la capital.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, principalele teme abordate în cadrul întâlnirii au fost operaţionalizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, derularea programelor guvernamentale de finanţare pentru susţinerea unor sectoare de activitate şi dezvoltarea proiectelor de debirocratizare şi digitalizare la nivelul administraţiei publice, alături de nevoia de capitalizare a companiilor româneşti.

Avem nevoie de un parteneriat real, care să valorifice potenţialul de dezvoltare economică a României, acces la capital pentru mediul de afaceri şi susţinere în complementaritate cu zecile de miliarde de euro care vor intra în ţară în următorii ani, prin PNRR şi Programele Operaţionale. Pe lângă cele 30 de miliarde de euro – investiţiile pentru susţinerea reformelor din PNRR, avem 12 miliarde de absorbit din fondurile pentru perioada 2014-2020, la care se adaugă fondurile pentru perioada 2021-2027, pentru care trebuie să primim avize pe Programe Operaţionale.

Banii europeni vor susţine economia României, alături de instrumentele financiar-bancare. Mediul de afaceri, IMM-urile, fermierii români au nevoie de acces la capital. Vom crea o structură interministerială de dialog cu sistemul bancar, la nivel guvernamental, în subordinea premierului. Dorim să demarăm împreună cu sistemul bancar un program de educaţie antreprenorială, de business, de lucru cu băncile, prin care oamenii de afaceri români să înţeleagă şi să acceseze oportunităţile de dezvoltare oferite de accesul la capital„, a declarat prim-ministrul Ciucă, citat în comunicat.

    Sursa citată menţionează că participanţii au evidenţiat nevoia extinderii proiectelor de digitalizare la nivelul administraţiei publice, atât în relaţia statului cu cetăţeanul, cât şi în cea dintre stat şi mediul de afaceri.

    Semnătura electronică poate juca un rol important în optimizarea accesului la fluxurile de informaţii, s-a menţionat, de asemenea, în cadrul întâlnirii. De altfel, digitalizarea administraţiei reprezintă un punct important în PNRR, pentru care sunt alocate surse consistente de finanţare. Totodată, sprijinul oferit în special companiilor mici sau mijlocii va fi esenţial atât în domeniul educaţiei financiar-bancare, precum şi pentru digitalizarea acestora„, se arată în comunicat.

    La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.

    Din partea Asociaţiei Române a Băncilor au fost la discuţii: Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank şi preşedinte al Consiliului Director ARB, Traian Halalai, preşedinte EximBank, Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, membru Consiliu Director ARB, Dana Dima, vicepreşedinte Banca Comercială Română, Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, Ion Stan, prim-preşedinte Alpha Bank România, membru Consiliu Director ARB, Francois Bloch, CEO BRD – Groupe Societe Generale, Roxana Hidan, director general adjunct OTP Bank România, Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank România, Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank România, Gabriela Folcuţ, Director Executiv ARB.