Noi critici pentru ministrul Cîmpeanu: Rupe sistemul educațional în două, 40% dintre elevi ajung analfabeți

Via: rfi.ro

Andra Berceanu: Dezbaterile au fost un simulacru. Considerăm că este oportună retragerea proiectelor legilor educației și analizarea lor împreună cu o echipă care să aibă o legitimitate publică recunoscută în ansamblul ei, precum și un alt ministru care să conducă această echipă într-un mod mult mai deschis către dialog cu specialiștii și cu societatea civilă.

Reporter: Ce probleme importante ați depistat în ceea ce privește discuțiile despre reforma educației și tot ce ține de asta?

AB: Dacă privim ca filosofie a legii, ca viziune, putem observa că aceste proiecte de legi pot duce la inegalități, vor fi o sursă continuă de discriminare și de suferință în societate. Ele nu sunt animate de interesul superior al elevului și de dorința de a crea o societate echitabilă. În numele unei false excelențe putem observa că sistemul public de educație se rupe în două. Avem pe de-o parte elevii privilegiați și o mare majoritate care sunt lăsați în voia sorții. Nu există niște măsuri clare în ceea ce îi privește, măsuri care să fie corelate cu cifrele din spatele educației din România, care ne spun că circa 2% dintre elevi fac performanță și 40% sunt analfabeți. În primul rând este o problemă de viziune. Pe urmă, din punct de vedere tehnic sunt mai multe probleme. Principalele ar fi cele invocate în spațiul public. Arbitrarea separată la colegiile naționale plus modalitatea în care este schimbat bacul. Problema cu liceele tehnologice, care trebuie să își asume o filieră și nu mai pot avea și clase teoretice, ceea ce înseamnă că vor fi afectați elevii din orașele mici, care nu au atât de multe opțiuni ca în mediul urban mare.

Rep: Ministrul a luat act de aceasta petiție, că este un act democratic, a spus dumnealui, fără a da semne că ar vrea să renunțe la funcție în ciuda acestor critici care îl vizează. De altfel, domnul Cîmpeanu a cam ignorat solicitarea celor 100 de intelectuali, care i-au cerut, așa cum o faceți și dumneavoastră, modificarea radicală a proiectelor legilor educației. Cum apreciați dumneavoastră, ca părinte și ca inițiator al acestei petiții, atitudinea lui Sorin Cîmpeanu față de criticile care i se aduc, față de demisia care i se cere și față de modul în care dumnealui, în mod concret, conduce învățământul românesc?

AB: Domnul ministru Cîmpeanu refuză în momentul acesta să accepte ce se întâmplă. Cred că a subestimat interesul societății civile față de domeniul educației. Am văzut că vrea să ducă în derizoriu petiția, spunând că este o reacție a opoziției politice. Țin să punctez foarte clar că este un demers al cetățenilor. Vorbim despre elevi, studenți, părinți și profesori, cei care sunt afectați direct de legile educației. Acest demers a fost gândit în ideea de a arăta solidaritate față de cei 100 de intelectuali și toți experții care au luat poziție în legătură cu aceste proiecte de legi. Considerăm că un ministru al educației trebuie să fie un model, să fie cel care promovează științele educației, care ține la cercetări, la studii, la analize și nu ia peste picior oamenii competenți din domeniu.

Citește articolul pe rfi.ro