Nu mai sunt locuri la ATI în București. O aeronavă militară va transporta pacienţi cu COVID-19 în alte orașe

Via: Newmoney.ro

O aeronavă militară este pregătită, joi, pentru a transporta pacienţi cu coronavirus care nu mai au loc în Bucureşti. Decolarea se va face de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni.

Cinci nci pacienți sunt transferați cu un avion Spartan la spitale din Iași și Bacău.

Managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a explicat la Digi24 cum s-a ajuns la această situație critică.

Medicul a spus că la institutul pe care îl coordonează sunt ocupate toate cele nouă paturi de la ATI, situație care era previzibilă și referitor la care s-au tras de luni de zile semnale de alarmă.

    „La Babeș putem primi pacienți, dar la ATI nu. Acum două zile, a trebuit să cerem și am obținut transferul unei paciente pentru care nu era loc liber în Babeș, a ajuns la ATI Craiova în stare bună, în prezent, starea ei este echilibrată. Nu avem foarte des astfel de situații, până acum nu avut probleme pe care să nu le rezolvăm în București”, a explicat Imbri.

    Imbri a precizat că de 2 – 3 săptămâni au fost mai multe cazuri care s-au agravat și au avut nevoie de mai multe zile de spitalizare: „Din aceste cazuri, un procent ajunge la ATI, nu mai putem face rulajul ca acum câteva săptămâni, când știam că după câteva zile se puteau externa pacienții. Din acest motiv s-a aglomerat ATI și este dificil, deoarece acești pacienți pot sta până la trei săptămâni”.

    Imbri a adăugat că sunt mai mulți pacienți cu vârste peste 60 de ani decât erau la începutul pandemiei și că aceștia sunt cei care de cele mai multe ori pierd lupta cu virusul.