OMV Petrom va deveni operator al perimetrului Neptun Deep, în cazul în care Romgaz finalizează preluarea participaţiei în proiect

Via: Newmoney.ro

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est şi Romgaz, a anunţat vineri că va deveni operator, în cazul în care Romgaz finalizează preluarea participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar oferta Romgaz este acceptată de către ExxonMobil.

”OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est şi Romgaz, cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, cooperează pentru a debloca resursele de gaze naturale din Marea Neagra. Acestea sunt esenţiale pentru securitatea energetica a României, pentru succesul tranziţiei energetice şi pentru a genera creştere economică. În situaţia acceptării ofertei Romgaz de către ExxonMobil, OMV Petrom va acţiona ca operator al perimetrului Neptun Deep”, a informat OMV Petrom.

Exxon Mobil şi OMV Petrom explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze (România consumă 11 miliarde pe an), însă companiile au amânat decizia de a merge mai departe cu etapa de extracţie.

“Marea Neagră este o oportunitate unică pentru România şi suntem angajaţi să contribuim la materializarea ei. OMV Petrom are o experienţă de peste 40 de ani ca operator în Marea Neagră şi beneficiază, de asemenea, de capabilităţile internaţionale în operaţiuni de mare adâncime ale grupului OMV”, spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

    OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 7%, iar 21,4% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

    OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 –2020. Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

    Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoarela schimbările climatice) privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice.

    Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909.

    Romgaz face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.