ONG-uri către Parlament: Cereți avizul Comisiei de la Veneția pe legile justiției

Via: rfi.ro

Printre asociațiile semnatare ale scrisorii deschise referitoare la legile justiției se află Expert Forum, Funky Citizens, Centrul pentru Inovare Publică și ActiveWatch.

Cele trei proiecte realizate de ministerul de resort și criticate de o parte dintre magistrați se află acum în comisia specială a Parlamentului pentru legile justiției.

Președinta Funky Citizens, Elena Calistru, spune la RFI de ce era necesar demersul societății civile: ”Nouă ni se pare că și în cazul de față nu că graba strică treaba, dar graba aceasta nu e de bun augur, mai ales că dacă ar fi să ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii ani, legile acestea au fost plimbate și răsplimbate, până când nimeni nu mai înțelege ce se află tehnic vorbind în ele și în al doilea rând, nimeni nu înțelege dacă sunt respectate acele angajamente pe care noi ni le-am luat ca urmare a rapoartelor din cadrul MCV sau în urma rapoartelor Comisiei de la Veneția”.

Ea remarcă faptul că ”în acest moment, există această comisie specială constituită în Parlament, o comisie comună, care pare-se merge pe repede înainte e cred că o subevaluare, merge foarte-foarte repede cu aceste proiecte care au în primul rând sute de pagini, adică și dacă vrei să le citești cu atenție și să vezi cam care ar putea fi observațiile, e misiune imposibilă și cumva pare că sunt puse pe un făgaș de tipul hai să le trecem, să nu zicem că nu am făcut treabă”.

Citește articolul pe rfi.ro