Pandemia aduce profituri record pentru Google

Via: rfi.ro

Într-o perioadă în care o bună parte a lumii stagnează parțial din cauza pandemiei de Covid-19, compania a avut parte de un „trimestru excepțional” din ianuarie până în martie 2021, potrivit experților.

Din ianuarie până în martie, cifra de afaceri a gigantului motor de căutare online a ajuns la 55,31 de miliarde de dolari, cu 34% mai mult decât anul trecut, când începutul pandemiei de Covid-19 a provocat reducerea cheltuielilor anumitor agenții de publicitate, în special în sectorul turismului, la sfârșitul primului trimestru.

„Google a avut un trimestru excepțional”, declară analistul independent Patrick Moorhead, la fel de uimit ca întreaga piață: acțiunile Alphabet, compania-mamă, au crescut cu 4% la închiderea Bursei, marți, 27 aprilie a.c.

Veniturile din publicitate au crescut de la 25 la 32 de miliarde de dolari într-un an, cu mult peste așteptări. De asemenea au crescut cu 50% pe YouTube, ajungând la 6 miliarde de dolari.

„Și acesta este doar începutul”, susține Philipp Schindler, vicepreședintele Google, responsabil cu vânzările: „Cred că abia începem să explorăm potențialul comercial al platformei YouTube”, a declarat el în timpul unei conferințe.

În 2020, pe măsură ce se instala izolarea și implicit închiderea magazinelor, Google și Facebook au accelerat procesul de dezvoltare a formatelor publicitare care facilitează cumpărăturile, redirecționând utilizatorii direct către mărcile respective.

„Google fabrică bani”

„Limita dintre digital și fizic se estompează, iar noi inovăm pe toate canalele de distribuție. Nu se petrece totul doar online sau doar offline. Este un amestec. Acest aspect este punctul nostru forte, combinația dintre motorul de căutare, hărți și YouTube”, a detaliat domnul Schindler.

Întreprinderile mici și mijlocii au avut de suferit foarte mult din cauza pandemiei, în special restaurantele și magazinele. „Covid-19 continuă să dicteze funcționarea IMM-urilor”, ai căror patroni sunt cu moralul la pământ, declara în februarie principala federație a IMM-urilor din Statele Unite.

Însă, potrivit lui Philipp Schindler, „pandemia a fost, de asemenea, un catalizator pentru tendințele cheie ale consumului, care creează numeroase oportunități pentru companiile mici”, datorită apetitului utilizatorilor „de a încerca mărci noi” și a dorinței lor de „a sprijini afacerile locale”.

În orice caz, grupul californian reușește să se întoarcă în forță. „Este pe cale să producă 130.15 miliarde de dolari venituri nete din publicitate în 2021, o creștere de 25% într-un an”, estimează cabinetul de cercetare a pieței eMarketer, care îi atribuie 28,6% din cota de piață, chiar înaintea Facebook-ului.

„În esență, Google fabrică bani; compania se rezumă în mare parte la reclame”, a afirmat analistul Rob Enderle. „Nu există riscul de scădere a veniturilor, decât dacă intervin autoritățile de reglementare”.

Un nor negru

Se pare că acesta este singurul nor negru care ar putea umbri bucuria Alphabet. Anul curent ar putea fi într-adevăr marcat de progresul făcut în lupta împotriva anumitor practici ale liderilor tehnologici, considerate anticoncurențiale de tot mai multe guverne, inclusiv cel al lui Joe Biden din Statele Unite.

Facebook și Google se confruntă deja cu acuzații din partea autorităților din domeniul concurenței. Mai multe platforme digitale, precum Amazon, TripAdvisor sau Yelp, se plâng că Google își promovează propriile oferte în rezultatele căutării.

Citește articolul pe rfi.ro