Papa Francisc în Kazakhstan: ”Să nu permitem ca sacrul să fie instrumentalizat de profan”

Via: rfi.ro

“Să nu justificăm niciodată violenţa. Să nu lăsăm sacrul să fie instrumentalizat de ceea ce este profan. Sacrul nu trebuie să fie accesoriul puterii, iar puterea nu trebuie fie accesoriul sacrului”, a declarat papa Francisc în cadrul discursului de deschidere al celui de-al VII-lea Congres al liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale, care se desfăşoară în capitala Nur-Sultan.

Acest summit trianual, creat în 2003, este marcat de absenţa patriarhului ortodox rus Kirill, pe fondul tensiunilor legate de războiul din Ucraina.

Printre participanţi se numără marele imam al Al-Azhar, cea mai înaltă autoritate a islamului sunnit, cu sediul la Cairo, reprezentanţi ai mai multor religii, dar şi ai unor organizaţii internaţionale.

Papa argentinian a vorbit despre “libertatea religioasă” ca despre “un drept fundamental care trebuie promovat peste tot”, cerând în acelaşi timp “trezirea din acest fundamentalism care poluează şi corodează toate credinţele”.

“Să ne eliberăm de acele concepţii reducţioniste şi distructive care jignesc numele lui Dumnezeu cu rigidităţi, extremisme şi fundamentalisme, şi care-l profanează cu ură, fanatism şi terorism”, a adăugat suveranul pontif.

Într-o “epocă marcată de flagelul războiului”, “este nevoie de o deşteptare, iar ea trebuie să vină, fraţi şi surori, de la noi”, a mai spus papa Francisc, fără a menţiona direct războiul din Ucraina.

Discursul papei a fost aplaudat de cele o sută de delegaţii din 50 de ţări, care s-au recules cu câteva minute mai devreme în cadrul unei rugăciuni comune în tăcere.

Citește articolul pe rfi.ro