Parlamentul European spune oficial „Adio” Marii Britanii. Momente emoţionante la Bruxelles (VIDEO)

Via: Newmoney.ro

Parlamentul European a ratificat, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.

Documentul a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri (din 683 de voturi total exprimate), ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate (conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană).

După anunţul rezultatului votului de către preşedintele PE David Sassoli, în sala de plen a fost auzit Auld Lang Syne, un cântec tradiţional scoţian de rămas-bun.

David Sassoli a semnat scrisoarea prin care informează Consiliul că Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Pentru a intra în vigoare, acest acord mai trebuie să fie supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu, printr-o procedură scrisă care ar trebui să fie o formalitate.

    Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, la care a aderat în 1973, vineri, 31 ianuarie la miezul nopţii, ora Bruxellesului (23:00 GMT), atunci când drapelul acestei ţări va fi retras de la instituţiile Uniunii Europene. În urmă cu trei ani şi jumătate, 52% din populaţia Regatului Unit a votat, într-un referendum, în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană.

    Dacă Regatul Unit ar decide cândva să revină în UE, ţara ar trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

    Dintre cele 73 de locuri în Parlamentul European deţinute de britanici şi care vor rămâne vacante, 27 vor fi redistribuite, iar 46 vor fi rezervate viitoarelor noi state membre.

    Londra nu va mai avea dreptul de a prezenta un candidat la postul de comisar european. De altfel, deja nu mai există un reprezentant britanic în Colegiul comisarilor, refuzând să propună unul în noua Comisie Europeană. Şeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE.

    În calitate de cetăţeni ai unei ţări terţe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcţionari la Bruxelles. Aceia dintre ei care au obţinut o dublă naţionalitate vor putea rămâne în funcţii. În schimb, Regatul Unit, al doilea contributor net la bugetul Uniunii Europene, după Germania, va continua să plătească până la finalul perioadei de tranziţie – 31 decembrie 2020.

    . Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.