Participarea sub așteptări la preliminarele din Iowa, de rău augur pentru democrați–interviu cu Dennis Goldford

Via: rfi.ro

Teza cărții intitulate ADUNĂRILE ELECTORALE DIN IOWA: Geneza și Evoluția Unui Fenomen Mediatic, publicate în 2010 și re-editate în cîteva rînduri de atunci încoace, este că din malaxorul mass-mediei acest eveniment electoral cu “ambiții și proceduri” limitate” a ieșit supra-evaluat și deformat. Supra-evaluat în sensul că Iowa are o prezența infimă în Colegiul Electoral, demografic și rasial este ne-reprezentativă, iar palmaresul predictiv al adunărilor sale electorale lasă mult de dorit. Deformat în sensul că la origine erau altceva, aceste adunări–un model de democrație participativă pe care s-au grefat prezidențialele. Un model îmbătrînit care, cînd încearcă să țînă pasul cu tehnologia, da chix. S-a întîmplat în acest an, provocînd un nou puseu de anxietate într-un partid, cel Democrat, suferind deja de STT, sindrom traumatic Trump.

Dennis Goldford: Să nu uităm că adunările din Iowa nu sunt oficial alegeri ci, în esență, întîlniri periodice a două organizații private, partidul Republican și cel Democrat. Ca atare, nu există mașini de vot, buletine scanabile sau alte metode de numărare și raportare a rezultatelor. Există în schimb voluntari cu un stagiu de pregătire în acest tip de operațiuni electorale. Au cele mai bune intenții, acești voluntari, dar uneori greșesc. Adăugați complicațiile cauzate de noul program informatic ales de Democrați, plus faptul că acum nu au un singur set de rezultate de raportat, ci trei. (În trecut calculau doar așa numitul “echivalent în delegați” la Convenția statală Democrată din iunie). Cînd le ceri unor voluntari să facă toate acestea, situația se complică.

Rep.: Cum s-a ajuns la astfel de complicații? Care este istoria acestui sistem “rar și original”? Pare un sistem prea mic pentru o țară și o miza atît de mare, alegerea unui președinte.

Dennis Goldford: Adunările electorale/caucuses/n-aveau inițial nici o legătură cu prezidențialele. Existau, aceste adunări, de la începuturile statului Iowa, la mijlocul secolului al XIX-lea. Se desfășoară în ani cu soț, inclusiv în ani fără alegeri prezidențiale. Adunările au două funcții: să selecteze participanți la Convenția de comitat — nivelul administrativ imediat superior — și să discute poziții de inclus în platforma statală din iunie. Prezidențialele s-au suprapus acestui proces într-o anumită măsură în 1972 și în formă actuală în 1976, cînd la Democrați candida Jimmy Carter. Adunările electorale din Iowa au devenit un test al punctelor forțe și vulnerabilităților candidaților. Numărul delegaților la Convenția Națională a Democraților este irelevant. În acest an, de pildă, ponderea statului este de numai 1% din total.

Rep.: Ce au reliefat campaniile principalilor candidați Democrați din acest unghi al plusurilor și minusurilor?

Dennis Goldford: Campania lui Pete Buttigieg a fost destul de bine organizată. Elizabeth Warren era considerată cea mai bine organizată, dar lucrurile n-au mers cum ar fi sperat. Bernie Sanders are un nucleu solid de sprijin–la bine și la rău. Mesajul lui Joe Biden, așa cum este, n-a avut ecoul scontat. În general, cînd vorbim de atuuri și puncte nevralgice ale unei campanii, ne gîndim la așteptări: a mers peste, sau sub nivelul așteptărilor.

Rep.: Care este secretul succesului electoral în Iowa, care este rețeta unei performanțe peste așteptări?

Citește articolul pe rfi.ro