Peste 40% dintre americani cred că un război civil este probabil să izbucnească în următorii zece ani

Via: Newmoney.ro

Peste 40% dintre americani cred că un război civil este cel puţin într-o oarecare măsură probabil să izbucnească în următorii 10 ani, potrivit unui nou sondaj al YouGov şi The Economist – o cifră care creşte la mai mult de jumătate în rândul ”republicanilor convinşi” relatează The Guardian.

Rezultatele cercetărilor YouGov şi ale cotidianului The Economist sunt similare celor din alte sondaje.

Duminică seara, senatorul din statul Carolina de Sud Lindsey Graham a prezis izbucnirea unor ”revolte pe străzi” în cazul în care Trump este acuzat că a păstrat documente secrete după ce a părăsit Casa Albă, materiale recuperate de FBI din reşedinţa fostului preşedinte, în luna august.

Mary McCord, un fost procuror general adjunct interimar, a declarat pentru CNN că este ”incredibil de iresponsabil ca un oficial ales să facă ameninţări voalate de violenţă dacă forţele de ordine şi Departamentul de Justiţie îşi fac treaba”.

    De atunci, temerile referitoare la violenţă politică au crescut.

    Majoritatea experţilor cred că un conflict armat la scară largă, precum Războiul Civil American din 1861-1865, rămâne puţin probabil. Însă mulţi se tem de o creştere a diviziunii politice şi explicit a violenţei politice, mai ales că politicienii republicani care susţin afirmaîiile lui Trump despre frauda electorală candidează pentru Congres şi posturi-cheie de stat.

    ”Ţările cu democraţii şi guverne la fel de puternice ca ale SUA nu cad în război civil. Dar dacă instituţiile noastre slăbesc, povestea ar putea fi diferită”, a afirmat Rachel Kleinfeld, specialist în conflicte civile la Carnegie Endowment for International Peace

    În sondajul realizat de YouGov şi The Economist, 65% dintre respondenţi au declarat că violenţa politică a crescut de la începutul anului 2021, iar 62%, consideră că violenţa politică va creşte în următorii câţiva ani.

    De asemenea, participanţii au fost întrebaţi: ”Gândindu-ne la următorii 10 ani, cât de probabil credeţi că va exista un război civil în această ţară?”

    Dintre toţi cetăţenii americani, 43% au spus că izbucnirea unui războiul civil este cel puţin probabilă. Printre democraţii puternici şi independenţii, cifra a fost de 40%. Dar dintre republicanii convinşi, 54% au spus că războiul civil este într-o oarecare măsură probabil.