Povestea primului președinte al Senegalului: poet și membru al Academiei Franceze

Via: rfi.ro

Leopold Sédar Senghor s-a stins din viață cu 20 de ani în urmă, în după-amiaza zilei de 20 decembrie 2001, la respectabila vârstă de 96 de ani, în locuința sa din Verson, Normandia, unde se stabilise împreună cu soția, după ce în 1980 a renunțat de bunăvoie la putere.

Născut în satul Joal, pe coasta Atlanticului, la 100 km de Dakar, într-o familie de etnie sereră, creștină, a devenit, în 1960, primul șef de stat al Senegalului independent. Țara îi datorează multe: democrația, statul de drept și stabilitatea politică exemplară pentru un continent dominat de tentația autocratică.

Trebuie amintit că fondatorul Senegalului modern nu a fost un politician obișnuit. Om cu o educație elevată, poet și gânditor, și-a pus creația în slujba eliberării continentului colonizat. „A fost înainte de toate un om cu potențial multiplu: poet, susținător al persoanelor de culoare, dar și al civilizației universale, primul expert de origine africană în domeniul gramaticii, profesor, eseist, filosof, deputat și ministru francez, co-fondator al mișcării Francofoniei și membru al Academiei Franceze”, amintește jurnalistul Jean-Pierre Langellier, care i-a consacrat o biografie magistrală de aproape 500 de pagini.

O personalitate polivalentă

Lucrarea biografică reprezintă un omagiu, fără să estompeze asperitatea parcursului său, ci având multe în comun cu biografiile anterioare care i-au fost dedicate datorită fascinației pentru „personalitatea sa polivalentă și multidimensională”.

Dacă parcursul viitorului prim magistrat al Senegalului a început pe pământul strămoșilor săi, destinul său extraordinar s-a făurit și împlinit în a doua sa patrie. Ajuns la Paris la începutul anilor 1930 pentru a-și urma studiile superioare, „a fost prins rapid în forfota vieții pariziene, a asistat la tragediile secolului, inclusiv la cele provocate de al Doilea Război Mondial”, spune biograful său.

Senghor a fost mobilizat în timpul războiului, înrolat într-un regiment de pușcași coloniali, înainte de a fi arestat în 1940 de către germani și dus în lagărele rezervate trupelor coloniale. A fost aproape de a fi împușcat, alături de 3.000 dintre colegii săi prizonieri. Abia scăpat, a rămas prizonier timp de încă doi ani, timp pe care i-a petrecut scriind poeme.

Poezia reprezenta pentru el calea spre mântuire. Potrivit lui Jean-Pierre Langellier, marele noroc al tânărului senegalez a fost de a-i fi întâlnit în primii ani la Paris pe Aimé Césaire, din Antile și pe Léon-Gontran Damas, din Guyana Franceză. Împreună, trio-ul s-a îmbarcat într-o aventură intelectuală și poetică în scopul redescoperirii și celebrării oamenilor de culoare, lucru, care a dat mult sens vieții lor. Senghor își dăduse licența în literatură, iar pe băncile liceului Louis Le Grand, se împrietenise și cu Georges Pompidou, viitorul șef de stat al Franței, de formație umanistă ca și el, și care l-a inițiat de fapt în poezia și în filosofia universală.

„Personalitatea lui s-a construit în jurul relației dintre Senegal și Franța, dintre Europa și Africa, dintre albi și negri, dintre promovarea rădăcinilor și universalism, pe care îl va teoretiza de-a lungul deceniilor”, scrie biograful său. Se va hrăni cu aceste paradoxuri, reușind uneori să construiască punți care să aducă împreună cele două laturi ale sale.

Citește articolul pe rfi.ro