Premierul României l-a desemnat pe Luca Niculescu coordonator național privind procesul de aderare la OCDE

Via: rfi.ro

România a intrat oficial în etapa de evaluare pentru aderarea la OCDE, iar prioritatea este acum redactarea contribuțiilor la Memorandumul Inițial pe care România trebuie să-l transmită Secretarului General al OCDE, potrivit comunicatului.

Documentul cuprinde o evaluare a alinierii legislației, politicilor și practicilor României la un număr de peste 230 de instrumente juridice ale OCDE.

În ceea ce privește coordonarea internă a procesului de aderare, aceasta se va desfășura în două formate de lucru, atât la nivel de șef de instituții, conduse de prim-ministru, în formatul Comitetului Interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu OCDE, cât și la nivel tehnic, în formatul unui Task Force interinstituțional.

”Aderarea la OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de țară și va permite României să se alăture unora dintre cele mai dezvoltate state ale lumii, oferind astfel șansa dezvoltării economice și deschiderea de numeroase oportunități de investiții pentru România”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Potrivit comunicatului, premierul l-a desemnat pe Luca Niculescu coordonator național privind procesul de aderare a României la OCDE și coordonator adjunct pe Adrian Ciocănea.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 11 iulie, decretul privind rechemarea lui Luca Niculescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Franceză, în Principatul Andorra şi în Principatul Monaco. Luca Niculescu afirma atunci că a fost o mare onoare pentru el să reprezinte timp de peste şase ani România în Franţa, Monaco şi Andorra şi anunţa o altă etapă în cariera sa, „tot pentru România”.

Citește articolul pe rfi.ro