Președinta R.Moldova va participa la Forumul Economic Mondial de la Davos

Via: rfi.ro

Cea de-a 53-a reuniune a forumului, a cărei tematică este ”Cooperarea într-o lume fragmentată”, va aborda mai multe subiecte, printre care modalitățile de rezolvare a actualelor crize energetice și alimentare, dar și eventuale soluții pentru riscurile geopolitice actuale, inclusiv cele din regiunea noastră.

Desfăşurat în mod tradiţional în ianuarie, Forumul de la Davos a avut ultima ediţie cu participare fizică pe timp de iarnă în anul 2020, cu puţin timp înaintea declarării pandemiei COVID-19. Ediţia din 2021 s-a desfăşurat online, iar cea din 2022 a fost mutată din ianuarie în luna mai, din cauza unui nou val de infectări, scrie Agerpres.

Amintim că, la ediția de anul trecut a participat premierul Natalia Gavrilița, fiind primul șef de Guvern al R. Moldova, invitat la această reuniune. Șefa Cabinetului de Miniștri a discutat cu liderii internaționali despre provocările cu care se confruntă țara noastră, în urma războiului din Ucraina.

În mai 2022, la Forumul de la Davos au fost prezentate planurile de acțiuni, strategiile şi politicile cu privire la securitatea internațională, cooperarea globală, reechilibrarea economică, transformarea industriei și protecția mediului.

Citește articolul pe rfi.ro