Prețul gazului scade accentuat în Europa, dar criza energetică încă nu a fost depășită

Via: rfi.ro

Filmulețul putea fi impresionant, într-o perioadă în care europenii erau disperați să-și umple rezervoarele de gaz, adoptau programe de economisire iar prețurile urcau la cote nemaivăzute.

Dar, când începem să ne apropiem de jumătatea iernii calendaristice, prețurile gazelor naturale în Europa au ajuns la nivelul de dinainte de invadarea Ucrainei.

Sunt mai multe explicații pentru aceasta.

Unul dintre factori este vremea neobișnuit de caldă din decembrie și începutul lui ianuarie, cu temperaturi-record de-a lungul și de-a latul Europei. Apoi, teama de rigorile iernii a făcut ca depozitele de gaz să fie pline, așa cum nu prea se întâmpla până acum, când marii consumatori se bazau în bună parte pe livrările curente din Rusia.

Depozitele europene de gaz sunt pline acum în proporție de peste 83% în medie, în comparație cu 54% în aceeași perioadă anul trecut.

Măsurile de economisire au contribuit și ele la menținerea în rezerve a unor mari cantități de gaze. De asemenea, un rol foarte important l-a avut dezvoltarea capacităților de import pentru gazele naturale lichefiate.

Toate acestea sunt, evident, vești bune pentru Europa și proaste pentru Vladimir Putin.

Cu toate acestea, aceste scăderi de preț sunt încă departe de a apărea pe facturile la energie pentru consumatori și întreprinderi, atrage atenția o analiză a Politico.

Prețul la care gazul se reglementa marți, de 70,8 EUR pe megawatt-oră la bursa olandeză TTF, cea mai importantă din Europa, rămâne unul ridicat – de aproximativ cinci ori mai mare decât în 2019. Și, îngrijorător în ce privește competitivitatea globală a industriei europene, prețul este în continuare considerabil mai mare decât cel din SUA.

Cu toate acestea, este aproximativ jumătate din prețul înregistrat în octombrie și de aproape cinci ori sub recordul din august anul trecut.

Scăderea prețului nu se va traduce imediat în facturi mai mici la utilități pentru companiile și consumatorii casnici din Europa.

După cum explică specialiștii consultați de Politico, firmele de energie, care furnizează gaz consumatorilor casnici și întreprinderilor, cumpără gaze de pe piața angro cu mult timp în avans.

Pe de altă parte, tensiunile pe piață s-ar putea simți la primăvară și la vară, când va porni o competiție globală pentru rezervele limitate de gaz lichefiat, ceea ce ar putea duce din nou la creșterea prețurilor.

Experții cred că este „plauzibil” ca UE să ajungă la sfârșitul iernii cu depozitele de depozitare pe jumătate pline, dar acest lucru ar necesita o vreme blândă în continuare, importuri susținute de gaz lichefiat și eforturi continue de economisire din partea consumatorilor.

Suntem așadar departe de a spune că am depășit urgența energetică, dar deja Rusia se profilează ca marele perdant. Ea obișnuia să ofere 40% din cererea UE. Acum, a scăzut la mai puțin de 10%.

Iar exporturile Gazprom, unul dintre principalii contributori la bugetul Federației Ruse, s-au redus cu peste 45%, după cum declara săptămâna aceasta CEO-ul Alexei Miller.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Citește articolul pe rfi.ro