Prognoză: Economia României va crește în 2021 și 2022 mai mult decât media din UE

Via: rfi.ro

După o contracţie de 5% în 2020, economia României îşi va reveni în acest an graţie consumului privat şi investiţiilor, astfel că Produsul Intern Brut real va înregistra o creştere de 3,8% în 2021 şi un avans de 4% în 2002, potrivit previziunilor economice de iarnă publicate joi de Comisia Europeană (CE), transmite Mediafax.

Comparativ, în precedentele previziuni publicate în luna noiembrie, CE estima că economia României va înregistra un avans de 3,3% în 2021, respectiv 3,8% în 2022, după o cădere de 5,2% în 2020.

În proiectul de buget pentru acest an Guvernul avansează o creștere economică mult mai optimistă, de 4,3%.

Estimările comisiei vorbesc de o recuperare a consumului în a doua jumătate a anului în curs, de investiții puternice, susținute de sectorul construcțiilor și de o revenire a exporturilor pe măsură ce economiile partenere își vor reveni. Cheltuielile din facilitatea de redresare și reziliență nu sunt incluse în previziuni. Documentul mai estimează o inflație de 2,6% în 2021 și de 2,4% în 2022.

Potrivit previziunilor economice din iarna anului 2021, economia zonei euro va crește cu 3,8 % atât în 2021, cât și în 2022, iar economia UE va crește cu 3,7 % în 2021 și cu 3,9 % în 2022.

Europa se confruntă în continuare cu pandemia de coronavirus. Creșterea numărului de cazuri, împreună cu apariția unor noi tulpini mai contagioase ale coronavirusului, au obligat multe state membre să reintroducă sau să înăsprească măsurile de limitare a răspândirii virusului. În același timp, demararea programelor de vaccinare în întreaga UE oferă motive pentru un optimism prudent.

Creșterea economică este așteptată să se redreseze pe măsură ce măsurile de limitare a răspândirii virusului se atenuează

Se preconizează că economiile din zona euro și din UE vor atinge nivelurile de producție anterioare crizei mai devreme decât se anticipase în previziunile economice din toamna anului 2020, în mare parte din cauza ritmului de creștere peste așteptări preconizat în a doua jumătate a anului 2021 și în 2022.

După o creștere puternică în trimestrul III 2020, activitatea economică s-a redus din nou în trimestrul IV, pe măsură ce al doilea val al pandemiei a declanșat noi măsuri de limitare a răspândirii virusului. Având în vedere că aceste măsuri sunt încă în vigoare, se preconizează că economiile UE și din zona euro se vor contracta în primul trimestru al anului 2021. Creșterea economică urmează să fie reluată în primăvară și să se accelereze în timpul verii, pe măsură ce programele de vaccinare progresează și măsurile de limitare a răspândirii virusului se vor relaxa treptat. Se preconizează, de asemenea, o îmbunătățire a perspectivelor economiei mondiale pentru a sprijini redresarea economică.

Impactul economic al pandemiei rămâne inegal de la un stat membru la altul

Previziunile estimează că inflația în zona euro va crește de la 0,3 % în 2020 la 1,4 % în 2021, înainte de a scădea ușor la 1,3 % în 2022. Previziunile privind inflația pentru zona euro și pentru UE au crescut ușor pentru 2021 în comparație cu cea din toamnă, dar, în general, se preconizează că va rămâne moderată.

Citește articolul pe rfi.ro