Programele naționale de sănătate: “Trebuie să ne bucurăm că dispare monopolul statului”

Via: rfi.ro

Ce spun însă pacienții? ”Trebuie să ne bucurăm că dispare acest monopol al statului”, explică la RFI preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu

Vasile Barbu: Da, noi știam. Am discutat cu autoritățile legat de eliminarea discriminării furnizorilor de servicii medicale. Fie că sunt publici, fie că sunt privați, trebuie să lăsăm competiția să își facă efectul. Avem foarte multe programe naționale care se derulează doar prin furnizorii publici.

Reporter: Despre ce programe este vorba, exact?

V.B: Pornim de la programe naționale privind protezele în domeniul ortopediei. Pe urmă, avem proteze și ednoproteze pe foarte multe dintre patologii, în cardiologie, în bolile vasculare, în epilepsie. Sunt programe naționale noi acum care vin inclusiv pe recuperarea pacientului ars, pacientul cardiac. Vor fi programe noi, dar la ora actuală, doar cu furnizorii publici nu se pot rezolva aceste programe. Chiar dacă ele sunt bugetate, sunt stabilite, nu există furnizori, mai ales că vor fi și programe legate de îngrijirile paleative, unde avem o mare problemă. Nivelul este de 5% – 6% la ora actuală în sectorul public în ceea ce privește îngrijirea paleativă. Cu cât introducem mai multe programe, mai multe subprograme, se pot monitoriza, se pot bugeta, se pot controla, se pot eficientiza mult mai bine. Așa cum am spus, este nevoie și de o competiție în sistem, fără să mai ținem cont că furnizorul este public sau privat. Este foarte adevărat că trebuie să avem grijă ca această competiție să fie una reală, să fie una care să nu dea la o parte, să nu distrugă sectorul public, dar nici pe cel privat. Trebuie să existe un echilibru, astfel încât, pe viitor, să nu apară efecte secundare prin eliminarea sectorului public, care, întotdeauna, va trebui să modereze prețurile, condițiile, astfel încât să nu existe monopol pe anumite activități din sectorul medical. Trebuie să ne bucurăm că dispare acest monopol al statului, care vine și îngheață nivelul de calitate, nivelul de eficiență economică. În felul ăsta nu vom să putea face o reformă reală a sistemului de sănătate pentru că eliminăm și aceste bariere. Nu poate fi vorba de privatizarea programelor naționbale, ci, din contră, e intrarea într-o competiție reală, transparentă.

Rep: Pe de altă parte, domnule Vasile Barbu, există temeri, cel puțin din partea unor categorii de pacienți că această concurență îi va afecta. Dumneavoastră spuneți că nu este vorba despre privatizare.

V.B: Este vorba de o competiție. Iar pe foarte multe aspecte ale programelor chiar vor fi colaborară între sectorul public și cel privat.

Rep: Ați dat un exemplu cu proteza. Dacă te duci la un spital privat în cadrul acestui program, un pacient care nu își permite să se trateze la sistemul privat, va beneficia de acea proteză sau va beneficia dacă va avea puterea financiară să își susțină celelelte costuri, de spitalizare, de operație?

V.B: Iată pe cardiologia intervențională, stent-urile cardiace, pacienții pot merge și la public și la privat, numai că la privat vor trebui să plătească diferența de costuri în ceea ce privește confortul. La privat cazarea e altfel, există niște rezerve, există o altă medicație.

Citește articolul pe rfi.ro