Putin stresat că oamenii lui beau prea mult

Via: rfi.ro

„Trebuie să extindem promovarea unui stil de viață sănătos. Trebuie să o facem pur și simplu, să nu ne gândim la acest aspect ca la un lucru secundar: țăranii beau și vor continua să bea,” a declarat Vladimir Putin la mijlocul lunii august, în timpul unei întâlniri cu Alexander Avdeev, șeful interimar al Regiunii Vladimir (situată la nord-est de Moscova, n.r.)

Putin a precizat că, în cadrul luptei împotriva dependenței de alcool, „nimic nu trebuie interzis, nu ar trebui să fie impusă o creștere excesivă a prețurilor, a accizelor”. Dimpotrivă, este necesară „promovarea unui stil de viață sănătos”, precum și „dezvoltarea infrastructurii pentru sport și acordarea atenției cuvenite activităților culturale.”

Cu câteva zile mai devreme, Putin vorbise despre același lucru cu șeful regiunii Kirov, Alexander Sokolov, din vestul Rusiei. Șeful statului se referise la consumul excesiv de alcool al locuitorilor orașelor care se bazează pe o singură industrie. „Vă rog să fiți atenți la acest aspect,” i-a spus Putin guvernatorului, referindu-se la alcool.

Putin nu a vorbit niciodată atât de des despre problemele legate de dependența de alcool în Rusia. Unul dintre rarele comentarii pe această temă a fost făcut la o conferință de presă din 2016, când a fost întrebat de un jurnalist despre lupta împotriva circulației ilegale a alcoolului industrial care făcuse 77 de victime în regiunea siberiană Irkutsk. Putin a răspuns spunând că alcoolul era într-adevăr o „problemă” pentru Rusia, dar a adăugat imediat optimist că, de exemplu, în țările din nordul Europei se bea a fel de mult. Fals, precizează Meduza.

Ce este și mai ciudat, este că regiunile în care Putin a vorbit despre alcool, nu sunt fruntașe la capitolul consum. Ministerul Sănătății al Federației Ruse nu oferă statistici cu privire la acest indicator pentru toate regiunile, dar a raportat că cea mai proastă situație este în Orientul Îndepărtat și nordul țării. Președintele nu a vorbit însă despre alcoolismul populației cu guvernanții acestora.

Sursă de la Kremlin: Oamenii se eliberează de stresul acumulat din februarie

Două surse apropiate administrației prezidențiale ruse, citate de Meduza, insistă că Putin nu a vorbit de alcool din cauza statisticilor. Potrivit acestora, președintele a început să acorde o atenție deosebită acestei probleme, deoarece pe fundalul războiului din Ucraina, oficialii ruși au început să bea alcool mult mai des și mult mai mult. Putin este preocupat în special de starea „unor oameni din cercul său interior”, au subliniat sursele Meduza.

„Oamenii se eliberează de stresul acumulat din februarie: miniștri, adjuncții lor, angajați ai administrației prezidențiale și ai Consiliului de Securitate, șefi de corporații de stat, guvernatori,” spune unul dintre interlocutori. El a mai menționat că principalul motiv pentru acest „stres” este legat de prejudiciul real adus Rusiei de invazie și sancțiuni, în timp ce Putin ar considera că oficialii trebuie să facă față cu ușurință acestor dificultăți.

Potrivit ziarului rusesc, până pe 24 februarie, aproape nimeni dintre oficialii ruși nu știa că președintele a decis să înceapă un război pe scară largă cu Ucraina, așa că mulți dintre ei erau complet pierduți în primele luni de război și „nu știau ce să facă.

Citește articolul pe rfi.ro