Restricțiile ar putea fi relaxate pentru sărbători. Premierul Nicolae Ciucă: Ne dorim să existe posibilitatea ca oamenii să circule

Via: rfi.ro

Magazinele ar putea avea program prelungit de sărbători, iar activitatea lor s-ar putea încheia la ora 23:00, nu la 21:00 cum este prevăzut acum. Masca de protecție ar urma să fie obligatorie doar în spațiile închise, iar petrecerile de Revelion s-ar putea ține până la orele dimineții, informează G4media.ro. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în fața jurnaliștilor prezenți marți în Parlament că măsurile vor fi comunicate miercuri, după ce vor fi adoptate.

Duminică, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că pentru sărbători nu vor fi impuse “măsuri stupide”, dar că nu este recomandată organizarea de petreceri cu un număr mare de persoane. Întrebat, într-o conferință de presă, despre petrecerile în stradă de Revelion, Rafila a spus că nu se recomandă organizarea unor evenimente cu număr mare de persoane, dar dacă totuși vor exista, trebuie purtată obligatoriu mască de protecție.

Recent, antreprenorii din industria hotelurilor și restaurantelor au făcut un apel imperativ la rectificarea restricțiilor și adaptarea acestora de urgență,și asta în contextul scăderii continue a ratei de incidență la nivel național și a lipsei unei comunicări coerente și deschise din partea autorităților. Aceștia au trimis autorităților o scrisoare deschisă: “Vă rugăm să dispuneți de urgență funcționarea cu restricții adaptate situației actuale, astfel:

eliminarea restrictiilor privind programul (05:00 – 21:00) si permiterea funcționării în intervalul 05.00 – 02.00, respectând aceleași măsuri de acces pe baza certificatului verde funcționarea cu până la 70% din capacitatea maximă a spațiului permiterea în mod excepțional a funcționării cu program nelimitat în noaptea de Revelion

Este vital pentru industria noastră revizuirea de urgență a restricțiilor întrucât luna decembrie este cea mai bună lună pentru antreprenorii din acest domeniu, iar aceasta va fi urmată de 2-3 luni foarte slabe ca activitate, raportându-ne la anii precedenți. Adaptarea restricțiilor ar reprezenta o gură de aer pentru industria cea mai încercată și afectată financiar. Precizăm faptul că solicitarea noastra este fundamentată inclusiv pe faptul deosebit de relevant că la nivelul operatorilor din industria HORECA accesul este condiționat de certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, iar categoriei de persoane vizată nu i se aplică restricții de circulație. Astfel, persoanele cu certificat verde pot circula libere de restricții, la orice oră și sunt singurii care au acces în restaurante, baruri și cafenele.
Un alt punct stringent se referă la compensațiile promise operatorilor din Industria HORECA, industria noastră fiind și în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% în anul 2020, respectiv cu 50% în 2021 comparatic cu 2019 și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 30% dintre operatori.
Solicităm respectarea și prelungirea unor măsuri de sprijin esențiale pentru revenirea industriei, astfel:
•plata aferentă măsurii „20%” pe anul 2020
•prelungirea măsurii „20%” pentru 2021 “, se arată în document.

Petrecerile private cresc riscul transmiterii coronavirusului, iar petrecerile de Crăciun și Revelion vor duce la apariția valului următor, spune la RFI medicul de familie Gindrovel Dumitra. Potrivit acestuia, după 7-15 ianuarie, va crește, din nou, numărul de cazuri de covid 19.

Citește articolul pe rfi.ro