Retailerii alimentari au ajuns la vânzări de un miliard de euro pe segmentul fashion

Via: Newmoney.ro

Pe modelul afacerilor pe care le dez­voltă peste tot în lume, marile lanțuri de supermarketuri prezente în România intră agresiv și pe segmentul de fashion.

Un miliard de euro – la atât se ridică vânză­rile anuale de produse din categoria fashi­on ale retailerilor alimentari prezenți în România. Suma este avansată de analiștii din acest domeniu, care estimează că, pe termen lung, „adică într-un orizont de timp de cinci ani până la șapte ani“, creșterea în această direcție va accelera „și vom vorbi de o valoare mult mai mare“.

„Volumele se vor majora cu peste 35% în fiecare an“, sus­țin aceștia, iar explicația pe care o au este simplă. Pe de o parte, consumatorii câștigă timp, îmbrăcându-se din același loc de unde își cumpără mâncarea, iar pe de alta, prețurile pentru aceste articole sunt mult sub cele din magazinele speciali­zate strict pe modă.

    • „În cele mai dese cazuri, sunt branduri de masă, unele chiar mărci proprii ale retailerilor alimentari. Foarte rar apar nume de designeri care să rivalizeze cu street fashion în adevăratul înțeles al cuvântului. Ce vreau să spun? Dacă nu ești «fashio­nist», poți face economii substanțiale doar purtând îmbrăcăminte comercializată la supermarket“, spune reprezentantul unui ma­gazin de profil. Dar cum arată astăzi acest segment din punctul de vedere al celor care îl dezvoltă în supermarketuri și care sunt perspectivele?

Și mâncare, și modă

La finele lui 2018, afacerile cumulate ale companiilor din comerțul alimentar românesc erau estimate într-o analiză realizată de KeysFin la nivelul-record de 21,5 miliarde de euro (100 de miliarde de lei), cu un plus de aproape 8% față de anul anterior. Analiștii spun că acest segment este în plin proces de maturizare, după expansiunea galo­pantă din anii 2000-2010, cei mai mari jucători fiind Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan și Mega Image.

Din acest total, un procent foarte mic, până în 5%, reprezintă partea de modă, adică articolele de îmbrăcăminte, încălță­minte și accesorii. Practic, acest segment concurează direct în momentul de față cu branduri din categoria mass-market precum H&M, Zara, C&A şi Pepco, principalii actori într-o piață evaluată tot anul trecut la aproape cinci miliarde de euro, potrivit experților de la KeysFin.

Cătălin Botezatu și Kaufland România

În acest context, intuind potențialul de dezvoltare din modă, reprezentanții supermarketurilor din România au crescut nu­mărul parteneriatelor cu producători de textile și au lansat propriile mărci. Iar ceea ce poate diferenția foarte mult un retailer de un altul este asocierea cu un nume cunoscut de designer, cum este parteneriatul dintre Cătălin Botezatu și Kaufland.

„Produsele sub brandul lui Cătălin Botezatu se epuizează în timp record. Scopul nostru este să dezvoltăm cât mai mult colaboră­rile cu parteneri români“, spune Valer Hancaș, director de comunicare și corporate affairs la Kaufland România, cu refe­rire precisă la cea mai recentă colecție de tip capsulă (o colecție compusă din articole vestimentare interschimbabile) lan­sată recent de Cătălin Botezatu – Smart Fashion Winter –, prezentă acum pe rafturile magazinului. „Datorită colaborării cu Kaufland, am reușit să facem produsele accesibile oricui“, spunea și creatorul de modă la evenimentul de lansare a colecției.

Citește articolul pe Newmoney.ro