România, între Est și Vest: Tinerii au o mai mare încredere în Rusia decât cei mai în vârstă

Via: rfi.ro

Potrivit sondajului INSCOP, românii au multă şi foarte multă încredere în:

Germania (57,6%),

Uniunea Europeană (51,7%),

NATO (49,4%),

SUA (47,1%).

La polul opus în ceea ce priveşte comparaţia ca nivel de încredere multă şi foarte multă în ţări şi organizaţii se situează China (19%) şi Rusia (16%).

Conform sondajului, 41,6% dintre români au încredere multă şi foarte multă în preşedintele SUA, Joe Biden, 51,3% – puţină şi foarte puţină, iar 1,7% au răspuns că nu au auzit despre acesta şi 5,4% nu ştiu sau nu au răspuns.

19% dintre cei chestionaţi au răspuns că au încredere multă şi foarte multă în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, 77,9% – puţină şi foarte puţină, iar 0,3% au răspuns că nu au auzit despre acesta şi 2,8% nu ştiu sau nu au răspuns.

Cercetarea mai relevă că 50,1% dintre cei chestionaţi au arătat că au încredere multă şi foarte multă în cancelarul german, Angela Merkel, 46,1% puţină şi foarte puţină, 1,1% au răspuns că nu au auzit despre aceasta, iar 2,7% nu ştiu sau nu au răspuns.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Sondajul a fost realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice) pe un eşantion de 1.100 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 2,95% la un grad de încredere de 95%.

Cum se explică atașamentul românilor față de Vest și viziunea complexă a tinerilor?

Într-un interviu acordat RFI, Alina Inayeh, director al biroul din București al „German Marshall Found”, explică faptul că atașamentul românilor față de Occident se explică prin cunoașterea istoriei recente.

„Implicarea Rusiei în evenimentele istorice nu foarte îndepărtate nu a fost în favoarea României, iar acest fapt există la nivelul memoriei colective”, afirmă ea.

Totuși, atrage atenția Alina Inayeh, există aici nuanțe care trebuie bine înțelese. Spre exemplu, se observă că tinerii (18-29 de ani) sunt mai deschiși către apropierea de Rusia decât sunt persoanele mai în vârstă.

În contextul „războiului informațional” declanșat de Rusia împotriva Occidentului, este important să fim atenți și la ceea ce gândesc tinerii, conchide directorul biroului din București al „German Marshall Found”.

Ascultă:

Citește articolul pe rfi.ro