Sandu, în ajunul Zilei Independenței R.Moldova, cu un mesaj de recunoștință cetățenilor:”Suntem o țară mică cu inimă mare”

Via: rfi.ro

”Acum șase luni, liniștea vecinilor noștri ucraineni a fost spulberată de un război crunt, care continuă să le distrugă satele și orașele, și să răpească vieți omenești. Din prima zi, oamenii din Moldova au respins răul războiului și și-au deschis larg casele și inimile pentru copiii, femeile și bătrânii Ucrainei, care fugeau din calea distrugerii și a morții”, afirmă președinta R.Moldova.

Șefa statului menționează că, astfel, am demonstrat nouă înșine și lumii întregi, printr-o solidaritate de admirat, că suntem gata să-i ajutăm pe cei, cărora le este mai greu decât nouă. De asemenea, Maia Sandu afirmă în mesajul său că faptele moldovenilor au arătat că suntem o țară mică cu inimă mare.

”În ajunul Zilei Independenței Republicii Moldova, vă îndemn să nu uităm, să păstrăm și să amplificăm această imagine de unitate și bunătate, pe care o avem astăzi despre noi ca popor și ca țară – ea ne spune că putem conta unii pe alții”, a conchis președinta Maia Sandu.

Citește articolul pe rfi.ro