Soleimani – al treilea corifeu al terorismului, după Ossama și al-Baghdadi (expert militar)

Via: rfi.ro

Pentru început l-am întrebat pe domnul Grumaz ce implicații are relocarea celor 14 militari români din Irak pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu:

Alexandru Grumaz: Relocări de trupe se fac în tot Orientul Mijlociu la ora actuală. Americanii mută dintr-o bază în alta și aduc trupe noi în bazele pe care le au în Qatar, în Arabia Saudită și în general în țările din Golf. Numărul variază între 40.000 și 65.000 de militari. Americanii nu se retrag. Noi avem acolo, conform înțelegerilor pe care le-am avut la nivelul Alianței, militari care instruiesc, instructori pentru trupele irakiene. Pe aceștia îi deplasăm în zone unde sunt posibile conflicte cu milițiile shiite, conduse până mai ieri de generalul Soleimani.

Rep: Ce înseamnă această relocare? Nu e una în tiparul obișnuit.

A.G: Sunt zone mari de risc și atunci militarii, cei care fac instruirea militarilor irakieni din partea din partea Alianței Nord Atlantice, sunt mutați în alte cazărmi unde au condiții de siguranță pentru a-și desfășura activitățile cât timp încă rămân în Irak.

Rep: Și stau închiși?

A.G: Vă dați seama că un militar sau chiar un străin pe stradă înseamnă o țintă pentru orice militant care face parte din milițiile șiite, cele care sunt în război cu forțele americane la ora actuală. Este o alianță care a luptat împotriva ISIS. Acolo sunt mai multe țări. Sunt țările din Golf, sunt țări europene. Toată lumea își relochează militarii. E normal să îi scoți dintr-o zonă cu mare potenial de risc și să îi duci într-o zonă în care riscul este minim, să minimizezi riscul.

Rep: Știu că tocmai instruiau partea irakiană. Acum au suspendat…

A.G: Este normal. Este o situație de criză. Ați văzut ce a hotărât Parlamentul irakian. I-a cerut primului ministru să renunțe la cererea pe care a făcut-o guvernul irakian în 2014 pentru a fi protejat de trupele americane. Acum este foarte ciudată situația. Primul ministru a demisionat în noiembrie din cauza manifestărilor de stradă. Nu știm cine va semna acaestă cerere și dacă o va semna. Deocamdată acolo lucrurile sunt neclare, iar al-Sadr, clericul naționalist irakian, cel care a condus și a organizat armata MAhdi, este cel care susține ca America să părăsească complet Irakul. El este la ora actuală la Teheran și este un susținător al Teheranului, spre deosebire de clericul al-Sistani, care este recunoscut la nivelul Irakului și care a condamnat moartea generalului Soleimani, dar a spus să nu bage Irakul într-o aventură fără de sfârșit.

Rep: Pentru că ați pomenit acest cuvânt, „sfârșit”, aș vrea să vă întreb cam cât poate dura această situație de criză în condițiile în care Iranul a anunțat că se va răzbuna.

A.G: E foarte important să lămurim lucrurile. Iranul nu are posibilitatea să lupte cu forțe convenționale cu America sau cu aliații. La ora actuală el are dezvoltată o rețea de apărare antiaeriană bazată pe S300 și pe încă un sistem fabricat în Iran care apără locurile unde sunt centrifugele nucleare, unde pregătesc uraniu. Practic centrele de cercetare și de fabricație nucleară pe care le au, pe astea le păzesc la ora actuală.

Citește articolul pe rfi.ro