Sondaj: Unul din doi angajați români crede că economia trebuie repornită cu orice risc și așteaptă să se întoarcă la birou vara aceasta

Via: Newmoney.ro

Printre principalele temeri pe care le au angajații odată cu întoarcerea la birou se numără posibilitatea de a lua virusul Covid-19 (49%), dificultăți în reintegrarea în atmosfera de birou (8%) sau dificultăți mai mari în comunicarea cu colegii (3,7%). Totuși, 44,7% dintre respondenți nu au nicio emoție în acest sens.

Angajații vor dezinfectanți și măști când se întorc la birou

În ceea ce privește măsurile de precauție pe care ar trebui să le ia companiile, cei mai mulți dintre angajați spun că ar trebui să existe dezinfectanți la dispoziția tuturor (78%) și să fie împărțite măști și mănuși întregii echipe (68,5%). De asemenea, e necesar să fie curățate foarte bine birourile în fiecare zi după terminarea programului (65,8%) și să fie reașezate birourile astfel încât să fie distanțe mai mari între angajați (60,6%). Respondenții la sondajul BestJobs cred că e nevoie și de o modificare a programului de lucru pentru a fi evitate orele de vârf (41,3%), iar la birou ar trebui să vină, în primă fază, doar o parte din angajați (37,6%).

    În cazul în care compania la care lucrează nu ar lua măsuri de siguranță, 40,6% dintre angajați și-ar cumpăra singuri materialele de protecție, 36% ar cere conducerii respectarea normelor, în timp ce 10% dintre respondenți spun că și-ar da demisia, iar alți 8% afirmă că și-ar reclama angajatorul la autorități.

    Întrebați cât de mult cred că va mai dura epidemia de Covid-19, cei mai mulți dintre angajații chestionați (34,3%) văd o epidemie ciclică, care va reveni în fiecare primăvară și toamnă, iar 27% sunt de părere că va dura mai mult de un an. De asemenea, 21,4% dintre ei consideră că starea actuală mai durează încă jumătate de an, în vreme ce 17,4% dintre cei intervievați au indicat între o lună și trei luni.