Spitalul Foișor din Bucureşti ar putea fi evacuat din nou

Via: Newmoney.ro

UPDATE. Conducerea Spitalului Foișor a transmis joi seară că „infirmă în totalitate informațiile vehiculate in spațiul public privind o presupusa evacuare”.

Spitalul, în acest moment, este aproape gol. Din 217 paturi sunt doar 23 de paturi ocupate.

Spitalul Foișor din Capitală ar putea fi evacuat din nou, la scurt timp după transformarea sa în unitate suport COVID, când zeci de pacienți au fost scoși noaptea din saloane și trimiși fie acasă, fie la alte unități medicale.

După cum transmite Antena 3, joi seara ar urma să fie mutați 16 pacienți aflați la terapie intensivă în Spitalul Foișor. Potrivit unor surse, spitalul urmează să-şi reia activitate de profil, respectiv intervențiile ortopedice.

    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a transmis la vremea respectivă că îi pare rău pentru disconfortul creat de evacuarea Spitalului „Foișor”, dar situația COVID-19 obligă autoritățile să ia decizii care sunt necesare pentru viața tuturor pacienților.

    Pacienții de la Spitalul Foișor au fost evacuați pe tărgi și în cărucioare. Unitatea medicală trebuie eliberată până sâmbătă. La Foișor erau internate 90 de persoane.

    La două zile de la scandalul evacuării Spitalului Foișor, fostul ministru al Sănătății de la acea vreme, Vlad Voiculescu, ieșea public pentru a spune că unitatea medicală nu este în subordinea ministerului, iar acesta nu poate interveni. El a acuzat, voalat, interese politice în acest caz.

    Și premierul Florin Cîțu a reacționat, spunând că așteaptă demisii după scandalul evacuării pacienților, fără a avansa nume. Întrebat dacă cineva trebuie să facă un pas în spate, premierul a răspuns: „”