Stelian Ion: Trebuie introdus un prag valoric pentru abuzul în serviciu

Via: rfi.ro

Stelian Ion speră ca majoritatea parlamentară să nu vină cu amendamente la Codul Penal și cel de Procedură Penală, care să deturneze scopul inițial: ”În primul rând, am așteptarea să nu se vină cu un val de amendamente care să compromită acest demers necesar, tardiv, după mine, într-o anumită măsură, pentru că vine destul de târziu, ar fi trebuit deja aceste modificări să intre în vigoare până la sfârșitul anului trecut, ele abia au fost trecute prin Guvern, au fost adoptate ca proiecte de lege în Guvern, deși erau promise de foarte mult timp și erau finalizate încă din perioada mandatului pe care l-am avut la Ministerul Justiției. Deci în primul rând, îmi doresc să nu se adauge amendamente care să fie periculoase și să deturneze scopul declarat al proiectului, acela de punere în acord a Codului Penal și Codului de Procedură Penală cu deciziile CCR”.

Fostul ministru USR al Justiției consideră că trebuie introdus un prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu: ”După decizia CCR referitoare la prescripția răspunderii penale, cred că nu ne putem permite să nu discutăm la modul cel mai serios despre necesitatea impunerii unui prag valoric, deși eu însumi în perioada cât am fost ministru am propus varianta fără prag, dar după această decizie, este posibil ca la un moment dat, după un an, doi, trei, Curtea să vină din nou cu a treia decizie care să spună că de fapt trebuia impus un prag valoric și conținutul infracțiunii de abuz în serviciu nu este conform Constituției. De aceea, în opinia mea, cel puțin, discuțiile pe acest subiect trebuie să fie foarte-foarte serioase. Noi am propus un prag la nivelul unui salariu minim pe economie și cred că este mai mult decât rezonabilă o astfel de abordare”.

Citește articolul pe rfi.ro