Turcan: De vineri nu mai sunt bani de pensii și alocații. Cîțu: Să-și asume, e ministrul Muncii

Via: rfi.ro

”Doamna Raluca Turcan, dacă avea ceva de spus putea să vină la şedinţa BPN, nu în presă”, a spus Florin Cîţu, întrebat despre faptul că Turcan i-a cerut, luni, demisia din fruntea partidului, pentru coaliţia cu PSD şi modul în care s-a negociat formula guvernului, doar în interesul său.

”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, l-a acuzat Turcan.

Este vorba despre peste 2,7 miliarde de lei care au fost tăiați de la Ministerul Muncii la prima rectificare bugetară cu promisiunea că banii vor fi dați înapoi la a doua rectificare, potrivit Digi24.

Potrivit sursei citate, banii ar fi trebuit să fie returnați la următoarea rectificare bugetară care a întârziat însă din cauza crizei politice.

“Este ministrul Muncii. Să îşi asume dacă nu mai sunt fonduri”, a reacționat premierul interimar.

Citește articolul pe rfi.ro