Ucraina: Cum va schimba războiul sistemul american de rachete Patriot?

Via: rfi.ro

Claudiu Degeratu: Sistemul Patriot este un sistem mobil de apărare aeriană, care funcționează cu interceptări sol-aer. Sunt rachete care prin elementul cinetic, nu prin explozie, interceptează rachete de croazieră, rachete balistice. Este foarte versatil. Fiind și mobil, fiind foarte performant a înregistrat o evoluție tehnologică de aproape 30 de ani. Acest lucru l-a făcut și îl face foarte performant pentru că a fost utilizat intens în diferite teatre de operație, în Orientul Mijlociu, în Afganistan și inclusiv în zona noastră de interese. De exemplu, NATO a dislocat sisteme Patriot la granița dintre Turcia și Siria pentru a proteja Turcia. Sunt țări importante, inclusiv România, care sunt în acest club al posesorilor de sisteme Patriot. Și-a dovedit eficacitatea în condiții operaționale dintre cele mai diverse.

Reporter: Domnule Degeratu, aș vrea să clarificăm un lucru. Ați spus că în ceea ce privește sistemul Patriot vorbim despre un sistem de apărare. În întâmpinarea a ceea ce ar putea spune unii oficiali ruși, acest sistem are și o componentă clar ofensivă? Ar putea spune rușii că se tem că acest sistem ar putea ataca ținte din Rusia aflate la mare depărtare? Poate să fie înarmat cu rachete care să conțină încărcătură nucleară? Care e adevărul?

CD: Nu, acesta este un zvon. Este un sistem care operează pe principiul identificării unei ținte aeriene, avion, rachetă, care vizează o țintă terestră. Nu este un sistem de rachete sol-sol, adică să fie un lansator de pe sol care să lovească o țintă terestră din spațiul Federație Ruse. Nu discutăm despre așa ceva. Sistemul oferă capacitatea de a identifica agresori sau elemente de rachete care vizează ținte terestre în Ucraina. Nu are cum să fie transformat într-o armă ofensivă. Același zvon a mai fost lansat de Federația Rusă inclusiv pentru sistemul missle defense pe care îl avem la Deveselu. Acesta este la o altă scară la nivel strategic, dar are aceeași funcție de apărare antiaeriană.

Rep: Ar fi interesant să încercăm să ne dăm seama cât de mult va crește capacitatea militară a ucrainenilor în confruntările cu armata rusă. Cât de mult schimbă jocul această dotare militară a ucrainenilor?

CD: Schimbă jocul foarte mult în special în privința randamentului de lovire. Sistemul Patriot are un procentaj foarte mare, de peste 90%, de interceptare. Este extrem de folositor în special pentru zonele urbane, pentru obiectivele militare, pentru obiectivele de infrastructură critică civilă sau militară. În general, acesta este un sistem extrem de performant.

Rep: Cum este comparativ cu sistemul israelian Iron Dome?

CD: Iron Dome este inspirat din sistemul Patriot, dar este dezvoltat pentru rachete sau pentru amenințări pe rază scurtă de acțiune. Există și variante cu rază medie. Tipul de interceptori este diferit dezvoltat ca o serie separată. Sistemul Patriot are o configurație deschisă, mai bună pentru a fi interoperabil cu alte sisteme din NATO, anume radare, sisteme de senzori. De exemplu, e mai ușor să integrezi un sistem Patriot cumpărat de România cu un sistem Patriot american decât cu Iron Dome. Vreau să spun următorul lucru. Anul acesta sistemele Patriot au fost folosite în anumite aplicații și experimente în zona Pacificului de către armata americană pentru a le integra ca să intercepteze și rachete cu rază lungă de acțiune.

Citește articolul pe rfi.ro