Ungaria: Achiziția Vodafone, o afacere nebuloasă

Via: rfi.ro

Anunțul achiziției Vodafone Ungaria a fost făcut în vara anului trecut, iar luni a fost comunicată finalizarea tranzacției. Valoarea ei a scăzut între timp, de la 1,8 la 1,7 miliarde euro, dar oricum este o sumă record în istoria privatizărilor și naționalizărilor ungare din ultimii 30 de ani. Ea va fi plătită în proporție de 49% de statul ungar și 51% de către o firmă privată, 4iG.

Până de curând, 4iG era o companie minoră pe piața IT din Ungaria, dar în câțiva ani s-a dezvoltat spectaculos, fiind cea care a cumpărat în 2021 Digi Ungaria cu 625 milioane euro. Într-un discurs recent, premierul Viktor Orban a menționat trei companii ungare ca exemple de succes ale sectorului privat: MOL, OTP și 4iG. Dacă MOL și OTP au avut o dezvoltare organică în deceniile trecute, 4iG s-a extins doar prin achiziții, acumulând și datorii. Se pare însă că Vodafone a fost o țintă atât de importantă, încât statul, în speță guvernul Orban, a mișcat toate resursele posibile pentru ca tranzacția să se realizeze. Din suma de 867 milioane de euro care revine 4iG, mai mult de jumătate, 465 de milioane vor fi acoperiți dintr-un credit de la Banca Ungară de Dezvoltare (MFB), bancă de stat, și tot statul oferă garanție pentru 80% din acest credit. Aceasta înseamnă că 4iG va deține pachetul majoritar, dar riscurile și le asumă statul. Apoi, prin achiziția Digi și Vodafone, 4iG cîștigă o cotă parte substanțială din piața ungară de telecomunicații și devine principalul competitor al firmei germane Telekom. Teoretic, consiliul concurenței ar trebui să analizeze dacă această cotă parte nu afectează competiția pe piață, însă guvernul a desemnat marți tranzacția de importanță strategică pentru economia ungară, ceea ce interzice orice investigație în acest sens.

Guvernul nu a explicat avantajele participării statului la această tranzacție. Ceea ce e și mai greu de înțeles în condițiile în care există probleme majore cu bugetul pe anul acesta, adoptat prin decret, fără să fie supus dezbaterii Parlamentului, o măsură fără precedent în istoria recentă a țării. Inflația continuă să fie cea mai ridicată din Europa, nu există niciun acord referitor la fondurile europene suspendate, prețurile carburanților sunt cele mai ridicate din regiune. Principalul partid de opoziție, Coaliția Democrată (DK) vede două motive pentru această grabă de a cumpăra Vodafone, una fiind ca firma să ajungă în mâna oligarhilor apropiați guvernului. A doua, ca guvernul Orban să aibă acces la traficul de date și de apeluri ale abonaților. Un alt partid de opoziție, LMP atrage atenția că în ultimii ani Vodafone Ungaria a avut doar pierderi, deci practic statul cumpără o firmă cu datorii masive.

Ca o coincidență, luna trecută guvernul a anunțat înființarea Agenției Digitale Ungare, cu scopul ca cetățenii să aibă acces mai simplu la serviciile administrației de stat, iar până în 2026 să devină cetățeni digitali. Pentru aceasta fiind nevoie de digitalizarea și centralizarea datelor personale ale cetățenilor. Proiectul nu detaliază modalitatea în care datele vor fi protejate împotriva folosirii lor în scop ilegal. Scandalul interceptărilor făcute cu programul israelian de spionaj Pegasus arată că acest risc există.

Citește articolul pe rfi.ro