Uniunea Europeană promite ”solidaritate”

Via: rfi.ro

“Vreau să exprim căldura mea şi solidaritatea cu toţi cei care suferă şi care şi-au pierdut apropiaţi. Vreau să subliniez admiraţia şi susţinerea pentru toţi cei care luptă în prima linie cu această pandemie”, a afirmat David Sassoli, conform unei declaraţii postate pe site-ul instituţiei. “Europa se mişcă. Confruntată cu această situaţie dramatică, cu datoria de a salva vieţi, mijloace de trai şi stabilitatea tuturor, Uniunea Europeană acţionează. Sigur că a trebuit să luptăm cu egoismul naţional, dar acum este clar cum vom înfrunta această urgenţă”, a subliniat David Sassoli.

“Decizia luată aseară de Banca Centrală Europeană (BCE), de punere la dispoziţie a 750 de miliarde de euro, se adaugă apelurilor Parlamentului UE, măsurilor Comisiei Europene, ale statelor membre, altor iniţiative, precum cea de mobilizare a încă 500 de miliarde de euro prin Mecanismul European de Stabilitate, aşa-numitul fond de salvare. Vorbim despre o intervenţie care, în total, se apropie de 2.000 de miliarde de euro. Este cea mai mare demonstraţie, de mult timp, a puterii solidarităţii. Comparabil cu Planul Marshall, care ne-a ajutat să ne relansăm de pe ruinele celui de-al II-lea Război Mondial”, a precizat Sassoli.

“Aceşti bani ne vor ajuta să combatem efectele Covid-19 şi vor susţine cercetările pentru identificarea unui vaccin eficient. Sunt oferite resurse utile pentru susţinerea economiei şi a modelului nostru de protecţie socială. Vor fi protejate locuri de muncă, companii şi ne vom asigura că familiile nu sunt lăsate singure în aceste vremuri dificile. (…) Parlamentul European îşi face şi va continua să îşi facă datoria. Am fost determinat ca Parlamentul să rămână deschis, deoarece democraţia nu poate fi oprită de un virus, deoarece suntem singura instituţie europeană aleasă de cetăţeni, vrem să îi reprezentăm şi să îi apărăm”, a continuat David Sassoli.

Recomandări disperate

Comisia a publicat joi recomandări de bune practici privind măsurile comunitare de sănătate publică și strategiile de depistare a COVID-19, elaborate împreună cu Comitetul științific de experți constituit marți, 17 martie, în cooperare cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Prioritatea rămâne abordarea coordonată, iar Comisia recomandă fiecărui stat membru să aplice măsurile propuse, ținând seama, în același timp, de particularitățile fiecărui context național.

În ceea ce privește măsurile de depistare, se recomandă să fie testați cu prioritate pacienții care se află în prezent în spital și personalul medical, precum și persoanele în vârstă care prezintă riscuri medicale. S-a discutat mai ales despre măsurile care trebuie luate pentru a nu supraîncărca spitalele, în special unitățile de terapie intensivă. Acestea pot include, printre altele, utilizarea de aplicații și consultații online, amânarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt urgente și mobilizarea întregului personal medical calificat sau în curs de formare.

Protecția lucrătorilor din domeniul sănătății trebuie să rămână o prioritate absolută, deoarece aceștia se află în prima linie. Următoarea reuniune prin teleconferință a comitetului va avea loc duminică.

Noi fonduri europene

Între timp, un comunicat al Comisiei Euopene arată că UE ajută statele membre cu repatrierea cetățenilor rămași în străinătate, ca urmare a măsurilor luate în contextul COVID-19.

Citește articolul pe rfi.ro