Va deveni vreodată prințul Charles, regele Carol al III-lea? (analiză France24)

Via: rfi.ro

A așteptat până la vârsta de 73 de ani pentru a îndeplini, pentru prima dată, această sarcină cu o mare încărcătură simbolică rezervată suveranilor britanici: pe un ton neutru și fără să trădeze cea mai mică emoție, prințul Charles a rostit pe 10 mai discursul tronului, discursul anual redactat de guvernul britanic și citit de suveran în fața Parlamentului. În dreapta sa, locul rezervat de obicei tronului Elisabetei a II-a, era liber.

În vârstă de 96 de ani, slăbită de probleme de sănătate, regina a fost nevoită să cedeze scaunul fiului său cel mare pentru prima dată de la încoronarea sa, în urmă cu aproape 70 de ani.

,,Acesta este un moment de cotitură, este un semn că regina îmbătrânește și nu-și mai poate îndeplini toate obligațiile”, spune jurnalistul Michel Faure, autorul unei biografii a prințului de Wales*. ,,Charles este acolo pentru a o înlocui, dar acest lucru are loc într-un fel de continuitate treptată, care nu a fost niciodată tratată ca o regență.”

Tabu-ul abdicării

În mod oficial, nu se pune problema de a vorbi despre o regență, care este prevăzută doar în cazul în care suveranul suferă de boli mintale. Nici abdicarea nu este luată în considerare: aceasta a devenit tabu de la abdicarea lui Eduard al VIII-lea în 1936, care a renunțat la tron pentru a se putea căsători cu iubita lui, Wallis Simpson.

Mai mult, la încoronarea sa din 1953, regina a depus un jurământ de a-și servi poporul până la sfârșitul zilelor sale. În cele din urmă, o abdicare ar putea redeschide, în unele țări și în special în Australia, problema dependenței de Coroana britanică.

La aceste motive se poate adăuga o relație uneori dificilă dintre Elisabeta a II-a și primul ei fiu, care, dacă va deveni rege, va primi numele oficial de Carol al III-lea.

,,În istoria Coroanei britanice, relațiile dintre suverani și succesorii lor au fost întotdeauna dificile – cel puțin din secolul al XVIII-lea”, reamintește Philippe Chassaigne, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Bordeaux-Montaigne și specialist în monarhia britanică. ,,Se pare că fiul preferat al reginei Elisabeta este prințul Andrew (născut în 1960), iar, pentru Charles, mama sa a fost întotdeauna destul de distantă, ocupată în întregime cu îndatoririle sale de suverană”,

Relațiile au fost dificile și cu tatăl său, prințul Philip (care a murit în aprilie 2021), și care i-a impus o educație ,,dură” la internatul Gordonstoun, unde el însuși a fost elev în anii 1930. ”Charles a trăit acolo un adevărat infern”, subliniază Philippe Chassaigne, ”și a suferit pe toată durata educației sale. Rezultatul a fost o mulțime de neînțelegeri, ceea ce a dus la confruntări deschise cu tatăl său și la o relație mai distantă și mai dificilă cu mama sa”.

Convingeri ecologiste

Puțin iubit, deci, de părinți, Charles a suferit mult timp și din cauza nepopularității sale în rândul supușilor britanici. Atât de mult încât unii și-au imaginat că Coroana ar putea trece direct de la Elisabeta la nepotul său William, fiul cel mare al lui Charles și al primei sale soții, prințesa Diana, care a murit într-un accident de mașină la Paris în 1997.

Citește articolul pe rfi.ro