VIDEO Cum a vorbit David Cameron despre războiul din Ucraina și Donald Trump într-o păcăleală pusă la cale de ruși...

Via: hotnews.ro

Ministerul de Externe al Londrei a declarat la începutul acestei luni că Cameron a susținut un apel video cu cineva care pretindea că este fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko înainte de a realiza că este victima unei farse.

Apelul video, care pare să fi durat în jur de 15 minute și în care Cameron este prezentat vorbind la telefonul mobil îmbrăcat lejer undeva afară, a fost efectuat de farsori ruși care folosesc pseudonimele de „Vovan și Lexus”.

David Cameron a dezvăluit detalii despre o întâlnire cu Trump în care au discutat despre Ucraina, despre viitorul țării invadate de Rusia în NATO

În videoclipul de miercuri, a cărui autenticitate Reuters nu a putut-o verifica în mod independent, Davod Cameron este văzut și auzit vorbind despre subiecte sensibile legate de Ucraina.

Cameron este auzit vorbind despre o cină privată pe care a avut-o cu candidatul la președinția SUA Donald Trump în aprilie, în timpul căreia a făcut lobby la Trump pentru a le permite republicanilor să voteze în favoarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina.

După întâlnirea cu Trump, David Cameron pledează pentru sprijin pentru Ucraina: „E în interesul SUA să dați acești bani”

Cameron este auzit spunând că partidul republican este scindat de problema Ucrainei și că i-a spus lui Trump că greșește dacă crede că Putin vrea doar Crimeea, pe care Rusia a anexat-o unilateral în 2014, și zona Donbas, care cuprinde Donețk și Luhansk, două din cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova l-a revendicat în 2022 ca parte a Rusiei.

Washington Post a raportat în aprilie că Trump a vorbit în privat despre opțiunea de a-i permite lui Putin să păstreze Crimeea și Donbasul în schimbul păcii, ceea ce campania lui Trump nu a confirmat.

🇬🇧🇷🇺‼️🚨 WATCH: “Ukrainians are dying for Kazakhstan”

Cameron is prank called by Vovan and Lexus and gets says some interesting things:

1) Nothing will change with the new government in UK for Ukraine 1:47
2) Americans and Germans are not doing enough and need convincing 3:02… pic.twitter.com/5tpG9ecLNL

— Lord Bebo (@MyLordBebo) June 26, 2024

Cameron se aude spunând că o astfel de idee este eronată.

„Trump este convins că trebuie făcută o înțelegere și nu este cazul pentru că Putin vrea mult mai mult”, spune Cameron, adăugând că el crede că Trump, dacă va câștiga președinția, va sprijini partea câștigătoare pe câmpul de luptă și de aceea luptele din această vară sunt atât de importante.

Cameron este de asemenea auzit spunând că Ucraina nu va fi invitată să se alăture alianței militare NATO la un summit luna viitoare, deoarece Washingtonul se opune ideii. Cameron mai spune că nu crede că un potențial plan francez de a trimite trupe în Ucraina este abordarea corectă, deoarece acestea ar deveni o țintă pentru Putin.

Într-un alt segment, el este auzit povestind o conversație cu ministrul de externe al Kazahstanului, relatând că acesta din urmă i-a spus că națiunea din Asia Centrală se teme că Rusia „vrea o felie” din nordul Kazahstanului, unde trăiesc mulți etnici ruși.

Foreign Office a declarat miercuri că apelul arată ca o operațiune de informare rusă menită să distragă atenția de la războiul Moscovei din Ucraina, dar nu a răspuns la o întrebare despre autenticitatea videoclipului.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns