VIDEO. Regina Elisabeta a II-a a încetat din viaţă! Ce presupune planul secret „London Bridge is down”, care se aplică...

Via: Newmoney.ro

UPDATE. Regina Elisabeta a II-a a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani, iar steagurile din Marea Britanie vor fi coborâte în bernă.

Aflată la domnie de 70 de ani, suverana se afla sub supraveghere medicală la Castelul Balmoral, în Scoţia, relatează BBC News.

    Regina Elisabeta a II-a a oficializat marţi nominalizarea lui Liz Truss în postul de premier, al 15-lea său şef de Guvern în 70 de ani de domnie.

    Ce presupune planul secret „London Bridge is down”

    Potrivit The Guardian există un plan secret denumit „London Bridge is Down” care arată care sunt pașii după moartea Reginei. Conform sursei citate de HotNews, cele mai elaborate detalii sunt în cazul în care Regina Elisabeta a II-a moare la Balmoral, unde de altfel se află în acest moment.

    În primele ore după moartea Reginei, o „cascadă de apeluri” vor fi efectuate pentru a-i informa pe prim-ministru, pe secretarul de cabinet și pe unii dintre miniștri și oficiali. Premierul va fi informat de secretarul privat al Reginei care va da informația și Consiliului Coroanei (n. red. – Privy Council).

    Ziua morții Reginei va fi desemnată „Ziua D” (D-Day)

    Ziua morții Reginei va fi desemnată „Ziua D” (D-Day). Fiecare zi de după aceasta va fi desemnată ziua „D+x”, adică „D+1”, „D+2”, „D+3”, ș.a.m.d. Familia Regală trimite apoi o notificare oficială prin care va informa publicul de cele întâmplate.

    Conform documentelor, mesajul care va fi primit de miniștri ar urma să arate în felul următor: „Tocmai am fost informați de moartea Majestății Sale, Regina”. Miniștrii ar urma să fie sfătuiți să fie discreți. După primirea acestor mesaje, toate steagurile de la Whitehall vor fi coborâte în bernă. Oficialii vor ca acest proces să se desfășoare și să se încheie în 10 minute.

    Parlamentul britanic și legislativele locale din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord ar urma să își suspende ședințele. Toate agențiile guvernamentale își vor schimba și ele fotografiile de pe rețelele sociale înlocuindu-le cu bannere negre. Premierul va fi primul oficial guvernamental care se va adresa publicului. Toți ceilalți miniștri și membri ai guvernului vor primi instrucțiunea de a vorbi doar după prim-ministru.

    Va fi îndeplinit inițial un ritual scoțian

    După decesul suveranei va fi îndeplinit inițial un ritual scoțian. Trupul Reginei va fi depus în cel mai mic palat al ei, la Holyroodhouse, în Edinburgh, unde va fi păzită în mod tradițional de Royal Company of Archers.

    Apoi sicriul va fi transportat pe Royal Mile până la catedrala St Giles, înainte de a fi urcat la bordul Royal Train la stația Waverley. Sunt așteptate mulțimi la trecerile la nivel și pe peroanele gărilor de pe toată durata călătoriei, de la Musselburgh și Thirsk în nord, până la Peterborough și Hatfield în sud – pentru a arunca flori în trenul care trece.

    Trupul Reginei va ajunge în final în sala tronului din Palatul Buckingham, care are vedere la colțul de nord-vest al Quadrangle, curtea sa interioară. Afară, echipele de știri se vor aduna pe locații convenite în prealabil, lângă Canada Gate. „Am în fața mea un manual de instrucțiuni gros de câțiva centimetri”, a spus un director TV, care va acoperi ceremoniile. „Totul acolo este planificat. Toată lumea știe ce să facă”, a adăugat el. În toată țara, steaguri vor fi coborâte în bernă și clopotele vor bate.

    A doua zi după moartea reginei, Charles va fi proclamat rege

    A doua zi după moartea Reginei, steagurile se vor ridica din nou, iar la ora 11.00, Charles va fi proclamat rege. În a cincea zi după moartea Reginei, sicriul va fi mutat la Westminster Hall, unde va rămâne patru zile și va fi așezat pe un catafalc care va fi accesibil publicului pentru 23 de ore pe zi. Procesiunea de la Palatul Buckingham va fi cea mai mare paradă, fiind așteptați să participe peste un milion de oameni.

    Procesiunea va ajunge la Westminster Hall după o oră. „Big Ben va începe să bată când roțile se opresc”. În interiorul sălii, vor fi cântați psalmi în timp ce sicriul este așezat pe un catafalc drapat în violet.

    Ziua a 10-a va fi ziua înmormântării

    În această zi vor avea loc funeraliile de stat, care se vor desfășura la Westminster Abbey. Două minute de tăcere vor fi anunțate la nivel național, iar procesiunea va avea loc la Londra și Windsor. După încheierea evenimentelor de la Capela St. George și de la Castelul Windsor, Regina va fi înmormântată la Capela Memorială Regele George al VI-lea. Distanta de la Westminster Hall la Abbey este de câteva sute de metri, iar sicriul va ajunge acolo în jurul orei 11.00.

    Se va acorda o zi liberă, magazinele se vor închide sau vor avea program scurt, bursa nu se va deschide. La 9 dimineața, Big Ben va începe să bată.

    Strategia de comunicare după moartea Reginei Elisabeta a II-a

    Strategia privind rețelele de socializare joacă un rol predominant, care include și un plan de a schimba site-ul familiei regale într-un fond negru cu o scurtă declarație care confirmă moartea Reginei, în timp ce site-ul guvernului britanic și toate paginile de socializare ale guvernului vor afișa un banner negru.

    Conținutul non-urgent nu va fi publicat, iar redistribuirile vor fi interzise, ​​cu excepția cazului în care își dă acordul șeful departamentului de comunicare al guvernului.

    Planurile pentru Operațiunea London Bridge și Operațiunea Spring Tide, care stabilește modul de accedere a prințului Charles la tron, conțin și detalii cum ar posibilitatea apariției furiei în rândul opiniei publice dacă Downing Street nu va putea coborî steagurile în bernă în termen de 10 minute de la anunț, din moment ce nu există un ofițer însărcinat cu acest lucru.

    Documentele au arătat, de asemenea, îngrijorări din partea Ministerului de Externe cu privire la modul în care se va gestiona numărul semnificativ de turiști, de la Ministerul de Interne cu privire la modul de gestionare a potențialelor alerte de terorism și de la Departamentul de transport cu privire la supraaglomerarea din capitală.