Vlad Alexandrescu, despre fuziunea USR-PLUS: Nu știu dacă e momentul acum

Via: rfi.ro

Vlad Alexandrescu e de părere că luna iulie nu ar fi momentul cel mai potrivit pentru o fuziune USR-PLUS: ”Nu știu dacă e momentul acum, pentru că avem probleme de calendar în ceea ce privește fuziunea. Fuziunea a două partide e un proces relativ lung, care presupune nu numai armonizarea structurilor în teritoriu și a organismelor de conducere la nivel de filiale locale, județene și de conducere centrală, dar presupune și o validare de către justiție, de către Tribunal, a acestor modificări. Or validările astea pot fi și sunt în general atacate pentru diverse tertipuri, pretexte în Tribunal și procedura durează, se pot invoca excepții și așa mai departe, poate dura luni de zile, astfel încât acest lucru ar putea periclita participarea alianței la alegerile parlamentare, probabil obiectivul cel mai important pe care îl au cele două partide în momentul de față”.

Întrebat când ar fi momentul cel mai potrivit pentru o fuziune USR-PLUS, senatorul a răspuns: ”În orice caz, nu înainte de alegerile parlamentare, de momentul în care cele două formațiuni politice și-ar ocupa fotoliile obținute prin alegeri în viitorul Parlament, lucru care ar oferi o perspectivă mai largă în timp, pentru negocierea felului în care această fuziune se face și a posibilităților de a face față unor atacuri la Tribunal, iscate de procedurile tehnice, juridice, ale fuziunii”.

Citește articolul pe rfi.ro