Wizz Air – Blue Air. Bătălia pe afacerile Blue Air, companie aflată „în comă”

Via: rfi.ro

La fel de adevărat este că se întâmplă ca, în spatele ușilor închise, off the record, cum se spune în jurnalistică, să afli despre lovituri sub centură date între concurenți, despre manevre de culise făcute pentru a favoriza o companie sau alta. Se știe că există astfel de situații, ele fac parte din funcționarea economiei reale, care, uneori, nu este nici atât de corectă, nici atât de responsabilă precum este prezentată în spațiul public. În anumite limite, mișcările din culise sunt acceptabile și fac parte, în ultimă instanță, din regulile nescrise ale jocului.

Ieri, însă, am asistat de o întâmplare economică mai rar întâlnită în spașiul public. Se știe, ieri, compania aeriană Blue Air era în dificultate maximă. Conturile blocate de Administrația Fondului de Mediu au fost ceva între pretext și dificultate reală astfel încât firma a anunțat suspendarea tuturor zborurilor pentru șapte zile.

În piața turistică și aviatică se știa că Blue Air are probleme financiare mari care proveneau din anul 2020, atunci când, din cauza crizei sanitare, majoritatea companiilor aeriene s-au aflat în dificultate. La fel, cum toată piața asigurărilor știa, de fapt, modul în care lucra firma City Insurance. Este doar o analogie și nu o insinuare legată de viitorul companiei Blue Air.

Cert este că mulți profesioniști din sectorul turistic și cel al transportului aerian au înțeles ce înseamnă pentru Blue Air oprirea zborurilor: o lovitură negativă de imagine și una dificilă din punct de vedere financiar. Mișcarea companiei aeriene echivala cu intrarea în „comă” a afacerii.

Dar, ieri, când Blue Air se afla într-o situație aproape fără ieșire, concurentul Wizz Air a găsit că este un moment bun pentru a anunța extinderea rutelor din România, creșterea flotei de avioane și chiar că pasagerii pot cumpăra bilete Wizz Air folosind codul de la Blue Air. De asemenea, o altă companie aeriană low-cost a lansat așa-numite „tarife de salvare” pentru pasagerii zborurilor anulate de Blue Air.

Totul a semănat cu o scenă de filmul Zorba Grecul: atunci când după moartea unui sătean, rudele dau buzna în camera celui fără suflare și iau, disperați, tot ce nimeresc și pe ce pot pune mâna.

Problema nu este dorința de a-ți crește cota de piață. Este naturală pentru companii. Ceea ce șochează este momentul și modul în care Wizz Air a avut ideea de-și face o campanie de marketing.

Nu este vorba despre suspiciunile exprimate public legate de faptul că Wizz Air ar fi fost avantajată de autorități în dauna Blue Air. Nu intrăm în teorii ale consiprației, doar remarcăm că mesajele publice legate de corectitudine și responsabilitate sunt în unele cazuri doar de suprafață.

Totodată, Wizz Air nu este decât o companie low-cost. Cu toate problemele pe care le are o astfel de firmă. Pentru că recent, în luna iulie, pentru aceleași probleme pe care le-a avut Blue Air, adică anularea unor curse, Wizz Air nu a putut fi amendată în România, pentru că nu este înregistrată fiscal în țară. Șeful autorității pentru protecția consumatorilor a declarat că tot ce a putut face a fost să transmită datele către instituțiile europene, dar nu se știe dacă au fost aplicate amenzi în respectivele state membre.

Citește articolul pe rfi.ro