Citiți continuarea
”Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană! Unele produse comercializate de către aceşti comercianţi nu respectă normele de siguranţă pentru comercializarea în Uniunea Europeană. În plus, capacitatea autorităţilor europene de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus, inclusiv dreptul de retur sau garanţie”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Paul Anghel.
Într-o postare anterioară, acesta s-a referit la regulile privind garanţiile, mai ales în perioada reducerilor.
”Regulile privind garanţiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate bunurile şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg”, a transmis Anghel.
Care sunt regulile privind garanţia?
Anghel explică că OUG 140/2021 este cea care reglementează garanţiile bunurilor. De fapt, stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexistă pentru un singur bun.
Garanţia legală se aplică pentru orice bun comercializat (cu anumite excepţii, clar stabilite). În momentul în care un bun vă este vândut, beneficiaţi de garanţia legală, fără că garanţia să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanţia legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.
În principiu, garanţia legală este de doi ani, dar există şi excepţii:
• în cazul bunurilor cu elemente digitale (televizoare, aspiratoare smart, telefoane mobile, etc.) garanţia legală poate fi de cinci ani, dacă bunurile au o durata medie de utilizare mai mare de cinci ani, iar contractul prevede furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale (de exemplu, actualizări de sistem periodice şal software inclus în contractul de vânzare). Dacă furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale se face pentru o perioada mai mare de cinci ani, atunci garanţia va fi valabilă pentru acea perioada.
• În cazul produselor de ocazie, consumatorul şi vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanţie mai de cel puţin un an.
Garanţia comercială este cea care, în anumite situaţii, este oferită suplimentar. De exemplu garanţie de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice.
Este ceva în plus faţă de garanţia legală şi nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât şi vânzătorul. Garanţia comercială poate îmbracă orice formă: o durata de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui şi nu anulează garanţia legală.
Ce se întâmplă dacă bunul se defectează sau nu respectă specificaţiile?
Aveţi dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile.
Ca regulă, iniţial, puteţi alege între reparare şi înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparaţie cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este de regulă prima măsură care se ia pentru a asigura funcţionalitatea produsului.
Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care aţi informat vânzătorul asupra problemei.

