Apel! Redirecționați 3,5% din impozitul pe venit către caritate

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Cea mai ușoară metodă de virare a 3,5% din impozitul pe venit este cea online. Aproape 40. 500 de entități non-profit au primit anul trecut o mână de ajutor de la cei care au virat acest procent direct în contul fundațiilor. Se vede o creștere in topul dărniciei? RFI România i-a adresat această întrebare Ștefaniei Mircea, manager proiect Salvați Copiii.

Din păcate, nu se vede o îmbunătățire a acestei cifre. 3 din 7 români au decis să susțină o cauză socială și să redirecționeze 3,5 din impozitul pe profit către entitățile care se colectează prin acest mecanism.

Cum explicăm acest procent extrem de scăzut? Lipsă de informare, în condițiile în care banii se întorc la stat?

Da, vorbim de 30% din totalul contribuabililor, persoane fizice care au utilizat mecanismul. Deci numărul cel mare nu direcționează. 30% din totalul contribuabililor, persoane fizice, au utilizat mecanismul de redirecționare în 2024, ceea ce ne duce cu gândul că probabil mulți dintre noi încă nu știm că acești bani rămân statului. Este un lucru care se poate face foarte simplu, nici două minute nu durează. Pentru că sunt foarte multe modalități de a dona acești 3,5%.

Se poate dona online, se poate trimite formularul către noi, către Organizația Salvați Copiii. Noi îl depunem mai departe la ANAF sau se poate depune direct către ANAF. Dar anul trecut, cea mai utilizată metodă a fost aceea de online. Pentru că omul intră pe site-ul Salvați Copiii, de exemplu, găsește formularul, completează datele și acesta se transmite direct către ANAF. Este foarte simplu de completat.

Și anul acesta se mai pot redirecționa cei 3,5% din impozitul pe venit până pe 25 mai!

Da, în fiecare an avem această posibilitate de a alege să susținem în una dintre cauzele nobile. Salvați Copiii, ca în fiecare an, strânge aceste formulare și aceste fonduri pentru susținerea unităților medicale pentru secțiile de neonatologie sau pediatrie. Se poate face acest lucru până pe 25 mai și veniturile sunt de anul trecut. Bani care ar rămâne statului dacă nu sunt redirecționați către una dintre unitățile care colectează aceste formulare.

Pentru că vorbim de Iași, noi și anul trecut am venit la dumneavoastră. La Neonatologie. La Maternitatea Cuza Vodă. Chiar ne leagă o poveste foarte frumoasă de la ultima noastră vizită. Un copil care s-a născut la nici măcar 500 de grame. Zilele acestea am primit mesaj de la doamna doctor că este bine, este acasă, are chiar șase luni, dacă nu mă înșel. Și totul a decurs normal. Un copil care a fost salvat datorită oamenilor care au decis să susțină Salvați Copiii și am reușit să aducem echipamente către unitățile medicale.

În acest moment, câte unități medicale au făcut apel către organizația dumneavoastră pentru aparatură medicală?

Pot să vă zic că astăzi am mai primit o solicitare, ieri am mai avut alte două solicitări. În fiecare zi, sau mă rog, aproape în fiecare săptămână cineva ne mai zice că li s-a stricat ceva sau că au nevoie de susținere.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns