Actorul american Kevin Spacey dezminte noile acuzaţii de agresiune sexuală

Via: hotnews.ro

Actorul american Kevin Spacey a respins noile acuzaţii de agresiune sexuală, înaintea difuzării săptămâna viitoare a unui documentar cu mărturiile mai multor bărbaţi care au denunţat comportamentul vedetei faţă de ei, relatează AFP.

Kevin SpaceyFoto: Yuki IWAMURA / AFP / Profimedia

În acest documentar, intitulat „Spacey Unmasked” (Spacey Demascat), care va fi difuzat în două părţi – luni şi marţi – pe canalul britanic Channel 4, zece bărbaţi povestesc despre presupusele fapte indecente ale actorului.

Anul trecut, starul din „House Of Cards”, dublu câştigător al premiului Oscar pentru rolurile sale din „American Beauty” și „Usual Suspects”, a fost exonerat într-un proces desfășurat la Londra, care a făcut senzaţie, în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală formulate de patru bărbaţi.

Într-un interviu cu jurnalistul britanic Dan Wootton, fost angajat al canalului GB News, publicat pe internet înainte de difuzarea documentarului, Kevin Spacey a negat orice comportament ilegal.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru comportamentul şi acţiunile mele din trecut, dar nu pot şi nu îmi voi cere scuze cuiva care a inventat lucruri despre mine sau a exagerat poveşti despre mine”, a declarat actorul în înregistrarea video de peste o oră şi jumătate.

Acuzat, de asemenea, de agresiune sexuală în Statele Unite, Kevin Spacey a fost declarat nevinovat în 2022 de o instanţă civilă din New York. Şi în 2019, într-un alt caz, au fost retrase acuzaţiile formulate împotriva lui.

Aceste acuzaţii, apărute în contextul mişcării #MeToo, au pus capăt carierei actorului, care se afla atunci în culmea gloriei cu rolul său principal în serialul de succes al Netflix „House of Cards”.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns