Ajutor în valoare de 16 mln lei pentru localitățile afectate de furtunile din R.Moldova. Decizie, aprobată de Guvern

Via: rfi.ro

Premierul Dorin Recean a solicitat autorităților locale să se mobilizeze și să dea dovadă de responsabilitate pentru a efectua cât mai curând toate lucrările de reparații și înlăturarea daunelor. ”Guvernul vine în ajutorul oamenilor care au fost afectați de intemperiile din 25 iulie. Aprobăm astăzi, în ședință de Guvern, un ajutor material pentru 74 de localități din 6 raioane din nordul țării. Sprijinul va ajunge la cetățeni sub forma materialelor de construcție din rezervele statului, în valoare totală de peste 16 milioane de lei”, a afirmat șeful Cabinetului de Miniștri.

Astfel, din rezervele de stat vor fi oferite bunuri sub formă de materiale de construcții; 64 677 de foi ondulate de ardezie pentru acoperiș, dar și aproape 500 m3 de cherestea.

Materialele, eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, sunt distribuite autorităților publice locale din raioanele Edineț, Soroca, Rîșcani, Dondușeni, Drochia și Hîncești, în vederea efectuării lucrărilor de reparație și de construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt puternice.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se va ocupa de gestionarea loturilor cu ajutoare materiale, oferite localităților din nordul și centrul țării.

În urma precipitațiilor puternice din ultimele zile, sute de hectare de livezi, culturi de porumb și grâu, dar și acoperișuri au fost distruse, zeci de copaci au fost doborâți, iar mai multe localități au rămas fără energie electrică. În nordul R.Moldova, în raioanele Edineț, Soroca, Dondușeni, Râșcani și Drochia intemperiile au provocat cele mai mari pagube.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns