După alegerile din anul 2020, politicienii au susținut că vor face reforme, dat fiind că urma o perioadă de patru ani fără scrutinuri electorale. Acum, în anul 2024, constatăm că nu s-a întâmplat nimic în materie de reformare a administrației.
Cea mai importantă ar fi fost reorganizarea administrativ-teritorială. De exemplu, multe dintre comunele din România nu se pot susține financiar. S-a vorbit despre o reformă a administrației locale, dar în ultimii patru ani nu a existat un proiect de lege concret.
În anul 2023, Camera de Comerț și Industrie a României a prezentat public o propunere de reorganizare teritorială care viza comasarea comunelor, astfel încât să nu mai existe nicio unitate teritorial-administrativă care să aibă mai puțin de 5.000 de locuitori și de asemenea o reducere a numărului de județe. Într-un alt context, Emil Boc a propus ca un județ să aibă cel puțin 800.000 de locuitori. Chiar și Marcel Ciolacu a avansat la un moment dat ideea comasării unităților administrativ-teritoriale care au mai puțin de 1.500 de locuitori.
Reacția primarilor de comune a fost rapidă. Aceștia au adus argumentele care se opuneau comasării localităților, bineînțeles, în numele cetățenilor.
În anul 2021, primarul Buzăului a inițiat un referendum pentru alipirea comunei Țintești la municipiu. Argumentele economice și teritoriale erau valabile, dar la referendum au fost prezenți doar 10% din locuitori, insuficient pentru a fi aprobat.
Așadar, reforma administrației a rămas în ultimii ani doar la nivel de dezbatere. Vor urma alți patru ani fără scrutinuri electorale în care vom vedea dacă se va trece de la vorbe la fapte.
În ceea ce privește temele europene, miza alegerilor este importantă. De ce? Pentru că Uniunea Europeană trebuie să schimbe ceva. Jean Monnet, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii spunea că „oamenii nu acceptă schimbarea decât ca o necesitate, iar necesitatea nu poate fi văzută decât în criză”. Iar Uniunea Europeană nu a dus lipsă de crize. A fost criza economică începută în anul 2008, urmată de cea a datoriilor suverane. A continuat cu Brexitul, cu criza sanitară și acum cu războiul din Ucraina.
Crizele – un sfetnic bun
Toate crizele mai mari sau mai mici au obligat Uniunea Europeană să găsească soluții, uneori, punând în discuție funcționarea tratatelor. Se poate spune că, în unele cazuri, crizele au fost și un sfetnic bun. Să luăm doar un singur exemplu: criza financiară din anul 2008, care a avut în centru Grecia, a adus în prim-plan viziunile diferite ale statelor nordice, frugale, cu cele ale țărilor din sudul Europei, adepte ale lejerității în gestionarea finanțelor publice.
Spre deosebire de punctele de vedere divergente de la nivel european din criza economică din anii 2008-2010, pandemia a făcut ca Uniunea Europeană să achiziționeze vaccinuri de pe o platformă comună, iar programele naționale de relansare sunt finanțate printr-un împrumut girat de Uniunea Europeană.
Mario Draghi, cel care a prezentat recent un raport referitor la creșterea competitivității europene, spunea despre Uniunea Europeană că „instituțiile, procesele decizionale și alocările financiare funcționează în conformitate cu lumea de dinainte de Covid-19, Ucraina, Orientul Mijlociu și revenirea rivalității între marile puteri.