Avem un patrimoniu, ce facem cu el? Cazul bisericii arse de la Topla

Concluzii? Avem un patrimoniu național din lemn, dar nu prea știm ce să facem cu el. Nu prea mai avem nici meșteri care să știe lucra în lemn, iar comunitățile locale realizează tot mai puțin importanța acestui patrimoniu.

Peste 20 de biserici din lemn, monumente istorice, au ars în ultimii zece ani în România. Afli asta dintr-o simplă căutare pe Internet. E mult, e puțin? Greu de spus, câtă vreme nu există date certe despre amploarea patrimoniului din lemn din România.

Printre ultimele componente ale acestei liste negre se numără biserica din Topla, care a ars, în luna martie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Incendiul a avut loc noaptea, iar pompierii sosiți de urgență n-au putut face mare lucru pentru lăcașul de cult cu o vechime de aproape trei secole. De vină a fost un scurtcircuit.

Asociațiile Biserici Înlemnite și Prin Banat, al căror obiect de activitate este patrimoniul, au pus față în față, în acest context, specialiști în conservarea monumentelor istorice, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, pompieri, un specialist în proiectarea instalațiilor electrice pe monumente din lemn și reprezentanți ai societății civile. Evident, în încercarea de a găsi soluții viabile pentru ca astfel de dezastre să nu se mai producă.

Ce facem cu monumentele?

Printre participanți, și preoți parohi care au în custodie biserici istorice din lemn din Timiș. De altfel, a fost una dintre temele discuției: ar trebui ca aceste lăcașuri să nu mai folosite ca locuri de cult și să devină obiective cu adevărat protejate? Sunt însă situații în care acest lucru nu este posibil, pentru că nu există altă biserică în satul respectiv. Și atunci apare o altă întrebare: realizează oare comunitatea locală importanța lăcașului de cult?

Proprietarul bisericii, Consiliul Județean Timiș, spune că va reconstrui lăcașul de cult© Otilia Ghițescu

Întrebarea are și mai mult sens în contextul în care alte două cauze sunt cele care au dus la incendii în bisericile din lemn din România. Vorbim despre lumânările lăsate nesupravegheate, dar și aprinderea, în scop de igienizare, a vegetației aflate în apropierea lăcașelor cult, lucru de altfel interzis prin lege. L-am întrebat pe Sorin Predescu, șeful Direcției de Cultură Timiș, de ce suntem în această situație în care protejarea bisericilor din lemn e mai degrabă teoretică.

Sunt mai multe lucruri. Uneori e lipsă de interes al proprietarului. Uneori e o utilizare modernă a unui obiect foarte vechi și uneori e asumarea unor riscuri care n-au fost niciodată sancționate. Eu sunt foarte curios în câte cazuri din aceste 20 de biserici de care spunea ISU, sau poate mult mai multe, cum spunea INP-ul, în câte a existat un vinovat. Pentru că nu mi-aduc aminte ca la vreun incendiu de biserică de lemn să fi existat cineva vinovat și care să plătească pentru asta.

Și asta spune ce despre noi ca societate?