Avem un român plecat la 17 ani din Timișoara și care conduce filiala din Franța a celei mai mari firme...

Via: hotnews.ro

Într-un amplu interviu pentru cititorii HotNews.ro, Gabriel Liiceanu susține că politicienii români au ajuns la ”cinismului ultim”. În condițiile în care România are oameni extrem de valoroși, ”cum este Cristian Mureșan”, există candidați la alegerile din 2024, cum e Cristian Popescu Piedone, care ”merge pe ideea că va avea sprijinul interlopilor? E e foarte tare, nu?”.

Gabriel LiiceanuFoto: Hotnews

Cristian Mureșan este un român plecat din Timișoara și care ocupă acum o funcție importantă la Engie, cel mai mare producător independent de energie din lume, cu peste 150.000 de angajați în aproximativ 70 de țări ale lumii.

În prima parte a interviului, publicat duminică, de Paște, filozoful Gabriel Liiceanu a spus că România este ținută în loc de corupție. ”Tot ceea ce producem noi prin inițiativa, priceperea, competența a instituţiilor private, libere, care creează bugetul acestei țări prin taxe, totul este furat la nivelul corupției aparatului de stat. Nepotisme, furt, deturnări”, crede directorul editurii Humanitas. Din acest punct pornim discuția de astăzi.

”Ar trebui ejectați de pe scena politică”

-Ce așteptări ne mai putem permite să avem de la oamenii politici?

-De la cei verificați deja prin discrepanța dintre vorbele lor și realitate, nimic. Absolut nimic. Ar trebui ejectați de pe scena politică. Dar cine să o facă? Majoritatea oamenilor se lasă în continuare manipulați, păcăliți, amăgiți pentru că nu au nici informația necesară pentru a-și face o judecată proprie, nici educația politică pentru a o face. O democrație nu există decât atâta vreme cât cei care și-au ales reprezentanții le pot cere socoteală pentru ce au făcut. La noi nu se cere socoteală.

-Prin intermediul jurnaliştiilor, publicul i-a cerut socoteală candidatului Cătălin Cîrstoiu, care a fost retras din cursa electorală. Iată câteva interpretări ale policienilor care l-au girat: „De mult timp nu am mai văzut un jihad pe un așa candidat”. „Îmi pare rău că în două săptămâni a devenit Bin Laden, că n-a omorât pe nimeni”, „N-a făcut rău la nimeni”. Ce spun aceste cuvinte despre competiția electorală?

-Sunt cuvinte de campanie, vorbe răsucite. Nimeni nu îl întreabă ce competența are pentru a candida, ce experienţă are, ce legătură are cu CV-ul unui medic cu CV-ul unui unui primar de București? Am trăit cacealma uriașă a unui medic, Sorin Oprescu. Nu înseamnă, evident, că orice medic va deveni Oprescu, dar ceea ce s-a întâmplat atunci e semnificativ.

A venit un om cu un tupeu uriaș, care devenise stăpânul absolut al fiecărui metru pătrat de spitale din București, care avea experiență medicală de șapte operații de apendicită într-o viață și era directorul Spitalului Municipal. Acest om, care a fost prins cu banii sub pernele de la canapeaua din living, a pățit ceva?

Clemenţa pe care justiţia o arată faţă de marii corupţi îi încurajează pe ceilalți să facă același lucru, pentru că știu că nu riscă mai nimic. Unul din 10 sunt pedepsiți. Unu din 10.

”Și eu sunt interlop” – cinismul ultim

-„Și eu sunt interlop”.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns