Candidați penali, la PSD, PNL și USR. Voicu: Trebuie să avem o linie roșie

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Ovidiu Voicu spune că în mod normal, candidații cu probleme de integritate ar trebui retrași automat de partide din alegeri: ”Nu avem o maturitate a partidelor politice din România, care să conducă la retragerea automată a unor astfel de candidați care trebuie să-și rezolve problemele în justiție. Sigur, atâta timp cât nu sunt condamnați, ei pot să meargă pe principiul nevinovat până la proba contrarie, dar niște rigori ale integrității publice ar cere ca în momentul în care un astfel de dosar este trimis în judecată sau ajunge în fazele avansate ale cercetării penale, candidatul trebuie să se retragă și să-și dedice timpul rezolvării rapide a problemei respective”.

El atrage atenția că ”toate lucrurile astea fac rău statutul de drept din România, pentru că ele conduc la o relativizare puternică a actului de dreptate, prin justiție. Nu putem să spunem că atunci când sunt anchetați cei de la partidul adversar, justiția e bună și atunci când sunt anchetați ai noștri, justiția este politizată. Trebuie să avem o linie roșie, ori avem încredere în justiție ori nu avem, iar dacă nu avem, trebuie să luăm măsuri să lucrăm cu ea, să rezolvăm problema”.

Ovidiu Voicu spune că există cazuri mult mai grave de candidați penali: ”Noi vedem aceste cazuri importante, care sunt de corupție, conflict de interese, dar noi avem comune, Ștefănești-Ilfov, spre exemplu sau o comună din Prahova, nu-mi amintesc exact numele acum, în care candidează primari acuzați de violență împotriva minorilor, violențe sexuale împotriva minorilor, trafic de minori. Adică atunci când relativizăm în acest hal justiția, ajungem să avem infractori de drept comun care continuă să activeze în politică și care continuă să fie aleși de cetățeni, un lucru ce până la urmă distruge fundamentul de încredere pe care ar trebui să se clădească democrația”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns